2020 | Lamborghini a avut cel mai profitabil an din istorie
Cu toate că veniturile companiei au scăzut, o combinație potrivită de SUV-uri scumpe și supercar-uri și mai scumpe au dus rezultatele financiare ale din Lamborghini 2020 către cifre neașteptate.
Anul pandemiei de coronavirus a fost, de asemenea, cel mai profitabil an din istoria producătorului auto Lamborghini, scrie Bloomberg.
„Am fost surprinși”, spune Stephan Winkelmann, noul (și fostul) șef al mărcii. „Un mix ideal de modele și personalizarea crescândă a produselor noastre au dus profitabilitatea către cele mai înalte niveluri”.
Winkelmann face referire la SUV-ul Urus, cu un succes semnificativ, și la vânzările supercar-urilor cu preț mare și cu volum mic de producție, cum ar fi Sian, un model cu o valoare de piață de 3,3 milioane de dolari. Unitatea italiană a Volkswagen AG a livrat 7.430 de mașini în întreaga lume în 2020, a doua cea mai mare producție înregistrată în istorie, după 8.250 de mașini livate în 2019, potrivit companiei.
Lamborghini a refuzat să precizeze marja operațională exactă sau creșterea procentuală față de 2019, dar a spus că a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 1,61 miliarde de euro, în scădere cu 11% față de 2019; compania a atribuit acest declin întreruperilor de producție din primăvara anului 2020, cu o durată de 70 de zile. Comparativ, profiturile nete ale brandului italian rival Ferrari au scăzut cu aproape 13% în 2020.
Statele Unite ale Americii, cu 2.224 de vehicule, rămâne piața de top pentru vânzările Lamborghini, Germania ocupând locul doi (607 vehicule vândute), iar China al treilea (604 vehicule vândute). După ce a raportat vânzări mai puternice de la an la an, până în acest moment din 2021, China ar trebui să termine anul acesta în a doua poziție, spune Winkelmann.
Cumpărătorii chinezi de mașini și-au dezvoltat în ultimii ani o poftă pentru SUV-uri ultra-luxoase de la Rolls-Royce, Bentley și da, Lamborghini. (Ferrari intenționează să lanseze propriul SUV în 2022.) În China, ca și în alte părți, SUV-urile de înaltă performanță, au vânzări mai mari decât restul modelelor sedan și mașinilor sport din gama acestor producători. Anul trecut, Urus a reprezentat 59% din vânzările Lamborghini la nivel mondial.
„Urus ne oferă liniște sufletească în ceea ce privește rentabilitatea investiției și, de asemenea, câștigurile, iar câștigurile ne oferă încrederea de a reinvesti în viitor”, spune Winkelmann. „Este clar că diversificarea pe care o avem cu Urus ne ajută foarte mult.”
Refuzând să abordeze speculațiile cu privire la un probabil hibrid Urus, el sugerează cî ar putea oferi un răspuns în câteva săptămâni. În schimb, spune Winkelmann, anul acesta se va concentra pe lansarea comercială a Huracan STO și a altor două mașini „bazate pe iconicul V12”, dar nu oferă alte informații suplimentare. Lamborghini a înregistrat mai multe comenzi și livrări de mașini către clienți în ianuarie și februarie a acestui an decât în primele două luni ale anului 2020 – și asta înainte ca Covid-19 să atingă proporții de pandemie.
„Am acoperit deja cu comenzile clienților nouă luni din 2021”, spune Winkelmann. „Așadar, ne uităm la anul 2021 dintr-o poziție destul de pozitivă.”
Veniturile susținute ale Lamborghini și modelele de „serie specială limitată” extrem de profitabile, care au prețuri de peste 3 milioane de dolari, au urmat îndeaproape strategia stabilită de Ferrari, care a derivat de la Fiat Chrysler Automobiles (acum Stellantis NV) în 2015. Întrebat despre o posibilă vânzare, Winkelmann spune:
„Nu cred că acest lucru se va întâmpla în curând”. El observă că marca este „foarte bine poziționată” în grupul VW.
Conform estimărilor Bloomberg Intelligence, o ofertă publică inițială pentru Lamborghini ar putea genera peste 10 miliarde de euro pentru VW.









