Închide

25 de ani de la lansarea primului ”smartphone”: Nokia 9000 Communicator, ”biroul din buzunar”

Avatar
Nokia9000 Pic5

O mică bijuterie la vremea lui, Nokia 9000 Communicator. Sursa foto: Nokia & Tech.

Timp de citire: 2 minute

Nokia 9000 Communicator, ”biroul din buzunarul de la spate”, așa cum l-a botezat producătorul finlandez, a fost primul smartphone din istorie, chiar dacă la vremea sa cuvântul încă nici nu fusese inventat. Pe 15 august se fac 25 de ani de la lansarea lui, momentul despre care pasionații de telefoane spun că piața de profil a început cu adevărat să se reinventeze, scrie Deutsche Welle.

Nokia și-a prezentat modelul 9000 Communicator la ediția din 1996 a târgului CeBIT de la Hanovra și a fost lansat pe 15 august în același an.

Timp de un deceniu, telefonul produs de finlandezi a reprezentat ceea ce ar fi putut fi numit un smartphone. După lansarea Communicator-ului, Blackberry a rafinat ideea cu care venise Nokia, până când a apărut primul smartphone veritabil, iPhone-ul celor de la Apple, cu ecranul său multitouch, în 2007.

Deschis ca un minilaptop, cu o tastatură și un ecran alb-negru cu diagonala de doar 4,5 inci, dispozitivul cu aspect retro-futuristic a fost făcut celebru de Val Kilmer în remake-ul filmului Sfântul (The Saint).

Nokia 9000 Communicator a fost primul dispozitiv care a venit cu această combinație de tastatură, ecran de calitate, software pentru oamenii de afaceri și conexiune la internet într-un singur pachet. Avea, pentru prima dată, toate caracteristicile unui computer sub forma unui telefon, cu client de e-mail, navigare pe web, fax, procesare de text și foi de calcul într-un singur dispozitiv de buzunar.

Telefonul avea 8 MB de memorie și un procesor de 33 MHz. Ecranul era un LCD alb-negru, cu o rezoluție de 640×200 pixeli. Ecranul lung și subțire aducea o noutate absolută: browser-ul web grafic pe un dispozitiv mobil. Dacă doreați să vă verificați e-mailul sau să deschideți o pagină web, trebuia să așteptați aproximativ 30 de secunde pentru ca telefonul să se conecteze online, iar conținutul paginii respective – în principal textul acesteia – să înceapă să se descarce la o viteză de 9,6 kbps.

9000 Communicator avea o grosime de peste 3,5 centimetri și cântărea 397 grame. Un telefon contemporan precum Motorola StarTAC cântărea cu 75% mai puțin și avea o grosime de doar 1,5 cm. Prin comparație, un alt model legendar, anterior celui al Nokia, Simon de la IBM, cântărea o jumătate de kilogram, avea doar 1 MB de spațiu de stocare și a ținea abia aproximativ o oră fără încărcare.

9000 Communicator costa cel puțin 800 de dolari pe piața din Statele Unite, principala piață pe care o vizaseră finlandezii.

Pentru a avea cu adevărat succes, tehnologia revoluționară pe care au implementat-o cei de la Nokia a mai avut de așteptat câțiva ani buni pentru a deveni mai miniaturală, mai elegantă, mai ieftină și mai ușor de utilizat.

Producția Nokia 9000 Communicator a fost întreruptă în 2000, după introducerea Nokia 9210 Communicator.

Ulterior, Nokia nu a reușit să facă tranziția către piața smartphone-urilor adevărate, la începutul anilor 2010, așa încât a pierdut un tren important în care s-au urcat mulți dintre marii săi competitori de la sfârșitul secolului trecut și începutul celui actual.

Totuși, dacă mai aveți un Nokia 9000 Communicator prin vreun sertar prăfuit, aveți grijă de el. Aceste prime modele de smartphone-uri avant la lettre sunt încă la mare căutare pe eBay și pe alte platforme similare, putându-se vinde și cu peste 600 de dolari.

scroll to top