7 ani de război în Donbas | Ce a făcut războiul din estul Ucrainei din economia regiunii?
- În noaptea de 22 pe 23 februarie 2014, președintele Vladimir Putin a convocat o ședință nocturnă secretă cu șefii serviciilor de securitate ai Federației Ruse pentru a discuta despre extracția din Ucraina a președintelui destituit de la Kyiv, Viktor Ianukovici. La finalul întâlnirii cu aceștia, Putin le-a atras atenția că ”trebuie să începem să lucrăm la revenirea Crimeii la Rusia”.
- Chiar a doua zi, pe 23 februarie, au avut loc primele demonstrații pro-ruse în principalul oraș al peninsulei, Sevastopol. La 27 februarie, trupe ruse mascate și fără însemne – așa-numiții ”omuleți verzi” – au preluat controlul asupra Consiliului Suprem (parlamentul) al Crimeei și au capturat locații strategice în toată Crimeea, ceea ce a condus la instalarea guvernului pro-rus al lui Serghei Aksyonov în Crimeea.
- De aici, au urmat pașii ușor de anticipat: desfășurarea referendumului pentru statutul Crimeei și declarația de independență a Crimeei la 16 martie 2014, exact acum 7 ani.
- Rusia a încorporat în mod oficial Crimeea în cadrul a două entități federale ale Federației Ruse (Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol) la 18 martie 2014.
- Toată procedura a durat mai puțin de o lună, de la primele menționări ale sale de către președintele Putin, în cadrul ședinței nocturne.
- Dincolo de bucata de țară pierdută în favoarea Rusiei, conflictul de acum 7 ani are o victimă încă în plină agonie: Donbas-ul, vechea mândrie a industriei metalurgice și miniere sovietice, apoi ucrainene. Povestea pe larg, mai jos.
Anterior, ”omuleții verzi” își făcuseră mâna în cele mai estice două regiuni ale Ucrainei, la granița cu Rusia – Donețk și Luhansk, care formează împreună așa-numitul Donbas (Донецький вугільний басейн – Bazinul Carbonifer Donețk). La șapte ani de zile de la izbucnirea ostilităților în estul Ucrainei, regiunea prosperă odinioară este acum înconjurată de stagnare economică, având perspective foarte slabe perspective de revigorare, scrie publicația Emerging Europe, într-o analiză a efectelor economice ale războiului.
În Donbas încă se trage. În cele mai multe dintre seri, soldații de pe ambele părți ale liniei frontului – ”frontiera” lungă de 472 de kilometri care separă teritoriul controlat de guvernul ucrainean de cel controlat de separatiștii susținuți de Rusia – trag reciproc în zona tampon, folosind mortiere, obuziere și rachete ghidate antitanc.
Localnicii s-au învățat cu bubuiturile. Însă cel puțin la fel de îngrijorător precum amenințarea vreunui obuz rătăcit este declinul economic grav al întregii regiuni.
Conflictul armat a făcut ravagii în toată economia Ucrainei, guvernul anunțând contracții ale PIB-ului național de 6,6% și 9,8% pentru 2014, respectiv 2015. Inflația a crescut, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte a teritoriilor sale din est ocupate de separatiști, Ucraina a pierdut accesul fizic la resurse importante.
La șapte ani de la începerea conflictului, peste 13.000 de oameni și-au pierdut viața (inclusiv cel puțin 3.000 de civili). Lanțurile de aprovizionare cu mărfuri și legăturile piețelor regionale au fost spulberate. Infrastructura critică a fost abandonată sau deteriorată. Comunități întregi s-au scufundat în sărăcie. Unele au dispărut cu totul. Companiile, atât mari, cât și mici, au intrat în faliment, iar investitorii sunt reticenți la capitalul de risc într-un mediu atât de volatil.
Situația este, desigur, încă și mai gravă în teritoriile controlate de separatiști, care sunt menținute pe linia de plutire prin ajutoare rusești de miliarde de dolari.
Chiar și războiul în sine băltește.
Armata ucraineană nu este suficient de puternică pentru a prelua din nou controlul asupra teritoriilor susținute de Rusia, în timp ce separatiștii (sau cei care îi controlează, la rândul lor) arată prea puțin interes sau capacitate de a avansa dincolo de linia actuală a frontului. În absența unui învingător decis, mlaștina economică care afectează tot Donbas-ul se adâncește pe zi ce trece.
Nu e nici război, dar nici pace. Ci doar incertitudine și stagnare, perpetue.
Donbas-ul în ansamblul economiei Ucrainei
Donbas-ul a fost considerat multă vreme cea mai ”cosmopolită” parte a Ucrainei.
După ce, în secolul al XIX-lea, au fost descoperite uriașe rezerve de cărbune, muncitorii au început să vină înspre aceste zone din tot imperiul rus și, mai târziu, din toată Uniunea Sovietică. Deținând cea mai mare parte a vastelor rezerve de mercur și cărbune ale Ucrainei – a doua și, respectiv, a șaptea ca mărime din lume – Donbas-ul a devenit în scurt timp o locație primordială pentru industrializare.
Independența Ucrainei a lovit puternic această regiune. Între 1993 și 2013, regiunile Donețk și Luhansk au pierdut 18,3%, respectiv 21,6% din populațiile lor. Ucraina în ansamblu a înregistrat o scădere de 12,5% a populației în aceeași perioadă. Industria a decăzut, iar tinerii au început să migreze înspre orașe mai mari din restul țării sau spre străinătate, crescând astfel vârsta medie în regiune.
Ca atare, chiar înainte de război, inima industrială a Ucrainei a trebuit să fie menținută pe aparate prin miliarde de dolari primiți ca subvenții de la guvern. Ca exemplu, în 2012, acestea s-au ridicat la aproximativ 1,7 miliarde de dolari, aproape 4% din tot bugetul de stat al Ucrainei sau 1% din PIB-ul țării în acel an.
Căderea
În ciuda acestor cifre, regiunea Donbas a reprezentat printre cele mai mari active economice ale Ucrainei. Înainte de conflictul armat, Donbas-ul aducea un sfert din exporturile Ucrainei și 15% din investițiile de capital. Chiar și așa, în ciuda salariilor nominal mai mari decât în restul țării, acest lucru nu s-a tradus întotdeauna în condiții mai bune pentru locuitorii Donbas-ului.
Speranța de viață se situa cu doi ani sub media națională. De asemenea, Ucraina a fost ani la rând liderul mondial într-un clasament sumbru, cel al vieților pierdute în accidente miniere. În plus, restanțele salariale au fost cele mai mari din țară. Poluarea era de șase ori mai mare decât media națională. Nivelul infracțiunilor comise cu violență, cel al dependenței de droguri și rata incidenței infecțiilor cu HIV/SIDA se numărau printre cele mai ridicate din țară – iar Ucraina este de multă vreme printre țările europene cu cele mai ridicate rate ale consumului de opiacee și transmiterii HIV/SIDA.
Conflictul a făcut ca situația economică să se deterioreze și mai mult.
Producția industrială s-a contractat cu 60% în regiunea Donețk și 80% în regiunea Luhansk.
Până în 2017, exporturile din regiune scăzuseră la 10% din totalul Ucrainei, de la 25% cu doar trei ani înainte. Numai în părțile controlate de separatiști din regiunea Luhansk, 25 de fabrici și uzine, precum și 41 de mine au fost închise. Cele care au rămas în picioare și-au redus producția. În consecință, șomajul în regiune este semnificativ mai mare decât media națională – anul trecut, a fost de 14,5% în Donețk și 15,2% în Luhansk, comparativ cu media națională de 9,2%.
Nu doar întreprinderile mari au suferit. Mari părți mari din Donbas au fost depopulate. Peste 1,4 milioane de persoane sunt înregistrate ca fiind strămutate în interiorul țării – multe altele au plecat în străinătate. Două aeroporturi internaționale majore din Donețk și Luhansk au fost închise, iar schimbarea atitudinii față de Rusia a forțat producătorii să caute noi piețe, nu întotdeauna cu succes.
Viața într-un oraș sub asediu
Rita avea un salon de manuchiură în centrul orașului Sloviansk, deschis din 2008. Sloviansk și orașul vecin Kramatorsk au fost scena primei bătălii majore a războiului din estul Ucrainei.
Micuțul salon a stat închis din aprilie 2014 – când separatiștii au intrat în Sloviansk și l-au ocupat – până în septembrie în același an, la două luni după ce controlul în oraș fusese preluat din nou de armata ucraineană. Pentru Rita, războiul a fost un moment decisiv în viața ei și a afacerii pe care o avea.
”A fost ca și când aș fi luat-o complet de la capăt”, spune Rita. ”Mulți oameni au plecat. Unii în Rusia, alții în Crimeea, alții în vestul Ucrainei. Sunt încă în contact cu multe dintre fete și majoritatea nu au de gând să se întoarcă. 2015 și 2016 au fost ani deosebit de grei”, povestește ea.
Salonul Ritei a rămas în picioare, nebombardat, nedevastat, în timpul asediului, dar nu toată lumea a avut norocul ăsta.
Oleh avea un atelier de reparații auto care a fost folosit ca poziție de luptă de către separatiști. Deși fugise din Sloviansk împreună cu familia lui când a început asediul, s-a întors mai târziu, însă și-a găsit atelierul sfârtecat de gloanțe ale armatei ucrainene. Luptătorii separatiști care ocupaseră clădirea făcuseră și ei găuri mari în pereți, ca să își fixeze pozițiile de tragere. Acoperișul se căsca într-o gaură uriașă înspre cer. Majoritatea echipamentelor lui de lucru dispăruseră.
”Nici măcar cu asigurările, nu am putut să fac față acestei situații din punct de vedere financiar și a trebuit să închid”, spune Oleh.
Acum lucrează ca mecanic auto la Kyiv și, în afara programului, face taxi.
Sentimentul abandonului la mijloc de război și pace
Rita spune că s-a simțit abandonată de guvernul țării sale.
”Nu am văzut niciun fel de ajutor din partea guvernului țării mele în timpul bătăliei din oraș”, spune ea.
Deși salonul de manichiură al Ritei a fost închis vreme de peste cinci luni, ea a continuat să plătească impozite.
”Am fost obligată să tot plătesc, chiar dacă am închis… ne-au dat o păsuire mică sub forma unei reduceri a impozitului la pensie, dar atât. În afară de asta, am plătit aceleași impozite ca și restul Ucrainei. Imaginați-vă, ne-am întors într-un oraș distrus. Fiica mea începea clasa întâi și timp ce jumătate de an nu am avut niciun fel de venit.”
Deși Sloviansk este la aproximativ o oră de mers cu mașina de linia frontului, declinul economic este evident. Mulți dintre cunoscuții Ritei și-au închis afacerile și au părăsit orașul definitiv. Mai aproape de linia frontului, unde se pot auzi limpede schimburile de focuri, unele orașe mici și sate sunt practic depopulate complet.
Mai mult, numeroasele puncte de control ale armatei, amplasate pe fiecare drum care intră și iese din Donbas, sufocă și ele economia și încetinesc foarte mult fluxurile comerciale. Adesea, oamenii trebuie să stea la coadă până la trei ore în aceste puncte de control. Despre soldații de ambele părți toată lumea spune, în mod regulat, că sunt neciopliți, agresivi și aroganți.
Situația economică este și mai gravă în teritoriile controlate de separatiști, unde o parte considerabilă din populația rămasă este alcătuită din pensionari. Economia a fost monopolizată de companii deținute de separatiști, iar salariile s-au prăbușit în primul an de război, deși de atunci au început să crească în mod constant.
Economia este șinută pe aparate de sumele uriașe pe care le pompează Moscova și se bazează în totalitate pe numerar, neexistând practic bancomate funcționale. În consecință, 650.000 de persoane trec în fiecare lună, în medie, pe teritoriul controlat de autoritățile de la Kyiv, deseori doar pentru a retrage numerar.
Mulți alții – de fapt cei mai mulți care traversează – sunt cunoscuți ca ”turiști de pensii”; aceștia primesc pensii și de la autoritățile separatiste, și de la guvernul ucrainean.
Redresarea – în cumpănă
Revenind în actualitate, Donbas-ul a făcut foarte puține progrese înspre redresarea economică.
Între 2014 și 2018, investițiile străine directe au reprezentat sub un procent din PIB-ul regiunii. Investitorii nu au nicio apetență să aloce resurse unei zone în care schimburile de artilerie au loc zilnic. Mai mult decât atât, există întotdeauna teama recurentă că lucrurile ar putea escalada din nou, mai ales că ferocitatea din primele 12 luni ale conflictului este încă bine întipărită în mintea localnicilor. Din această cauză, economia se chinuie din greu să își revină, iar de un an încoace, a mai fost afectată deosebit de grav și de pandemia de Covid-19.
Potrivit unei surse anonime din cadrul unei organizații internaționale, companiile nu au încredere nici instituțiile de învățământ regionale, menite să le ofere absolvenților acele abilități și aptitudini relevante în sectoarele emergente. Prin urmare, industria IT&C, în care Ucraina activează cu destul succes pe plan internațional, este încă subdezvoltată în regiunea Donbas.
Au existat și câteva organizații internaționale implicate în încercarea de a stimula redresarea economică a regiunii.
USAID a ajutat la înființarea de clustere IT în Kramatorsk și Mariupol, cele mai mari două orașe din teritoriile Donbas-ului care se află sub controlul autorităților centrale. În Mariupol, există un incubator de start-up-uri în toată puterea cuvântului, Centrul de Dezvoltare a Start-up-urilor (fondat în 2012).
De asemenea, Consiliul danez pentru refugiați are un program de asistență de subzistență, care acordă subvenții în numerar companiilor mici din regiune, iar programul a fost extins după izbucnirea pandemiei de Covid-19.
Rita și-a depus și ea aplicația pentru acest program.
”Covid-ul a fost mai rău decât războiul pentru afacerea mea”, spune ea.
În 2019, la inițiativa președintelui ucrainean Volodymr Zelensky, Mariupol a găzduit și Forumul de Investiții Mariupol, care a atras diplomați și reprezentanți ai unor mari companii din întreaga lume. Nu mai puțin de 12 tranzacții au fost convenite în timpul Forumului, cu investiții promise de peste un miliard de dolari.
Unii antreprenori au reușit să se adapteze situației.
Așezările de pe partea ucraineană a liniei frontului sunt acum pline de mici pensiuni modeste, care oferă găzduire pentru fluxul constant de ”turiști de pensie” de pe teritoriul controlat de separatiști.
Aproape de prima linie, micii întreprinzători îi au drept clienți pe soldați. Alcoolul și prostituția generează profituri foarte consistente. Unii localnici au amenajat câteva tarabe cu mâncare în apropierea punctelor de control. La unul dintre punctele de trecere, există chiar și un stand de sushi.
Conflict înghețat, soluție lipsă
Un lucru este clar: fără soluționarea conflictului, starea de rău a economiei din Donbas nu poate să fie alinată. Atâta timp cât asupra vieților oamenilor și infrastructurilor critice bântuie încă spectrul războiului, condițiile pentru o creștere economică susținută și pe scară largă nu pot fi îndeplinite.
Deși cel mai recent acord de încetare a focului, semnat în iulie 2020, a fost urmat de o scădere semnificativă a violenței (în 2020 a fost înregistrați 138 de civili uciși sau răniți, comparativ cu 167 în 2019 și 604 în 2017, potrivit Oficiului Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare – OCHA) – conflictul ”înghețat” face ca regiunea să stagneze.
Și chiar și cu o soluționare rapidă a conflictului, mai este încă un drum lung de tot până când Donbas-ul se va putea recupera pe deplin. Un raport al Institutului de Studii Economice Internaționale din Viena estimează costul minim al reconstrucției la 21,7 miliarde de dolari. Iar Ucraina nu își poate permite această factură.
O soluție militară este exclusă. Separațiștii și susținătorii lor nu au niciun interes să accepte modificarea actualului statu-quo. Armata ucraineană pur și simplu nu are capacitatea de a recupera teritoriile pierdute. În plus, o astfel de soluție ar genera un nou val – poate unul și mai mare decât înainte – de moarte și suferință.
Reconcilierea a fost zădărnicită din considerente politice. Mulți ucraineni cred că toți ”oamenii decenți” au părăsit teritoriile controlate de separatiști. Această opinie extrem de răspândită implică faptul că toți cei rămași sunt fie trădători, fie oameni lipsiți de așa-numitele ”abilități transferabile”, adică acel set de aptitudini și abilități care pot fi aplicate într-o gamă largă de locuri de muncă și industrii. De altfel, nici guvernul ucrainean nu se grăbește în mod special să reintegreze niște date demografice care să ofere o imagine clară asupra populației rămase.
Iar toate micile progrese care s-au putut obține au fost cu siguranță date înapoi de pandemia de Covid-19. Acum, Donbas-ul rămâne mai vulnerabil în fața pandemiei decât oricare altă parte a Ucrainei. Din această cauză, se estimează că stagnarea economică și declinul populațional vor continua în ritmuri mai rapide decât în restul țării.
Pe de altă parte, o soluționare pașnică a conflictului, care ar permite Ucrainei să-și exercite din nou suveranitatea asupra întregului său teritoriu, nu pare nicidecum mai la îndemână decât acum cinci ani.
Prin urmare, s-ar putea să curgă încă multă apă pe Donețul liniștit până când Donbas-ul pe care îl scaldă să își poată recupera vigoarea economică.









