Ciprian Iftimoaei: Studenţi şi absolvenţi pe piaţa muncii

Autor: Ciprian Iftimoaei – articol scris pentru Ghidul pentru angajare „Te vreau în echipa mea” prevăzut în proiectul „Prin incluziune şi echitate spre succes – E şansa ta!”, câştigat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prin participarea la competiţia derulată de Fondul de Dezvoltare Instituţională din anul 2020, organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (https://www.uaic.ro/uaic-va-implementa-6-noi-proiecte-finantate-prin-fondul-de-dezvoltare-institutionala/).

Încă de pe băncile liceului ne pregătim pentru viaţa activă, profesie şi muncă, aspecte care vor conta într-o măsură considerabilă pentru un trai mai bun, pentru viitorul fiecărui student şi absolvent de studii terţiare (superioare).

Până în anul 1990, ocuparea în muncă era preocuparea exclusivă a statului, şomajul nu era recunoscut în mod oficial, iar inserţia profesională a absolvenţilor de studii superioare era reglementată printr-un sistem centralizat şi planificat de repartiţii, care punea în balanţă rezultatele academice obţinute şi oferta de muncă a economiei de stat. În mod oficial, niciun absolvent de şcoală nu rămânea fără un loc de muncă, de regulă corespunzător nivelului de studii. Obţinerea licenţei într-un anumit domeniu era definitorie pentru parcursul profesional. Foarte puţini licenţiaţi erau admişi la programele de doctorat –singura formă de studii postuniversitare, rezervată celor care doreau o carieră în invăţământ şi/sau cercetare.

În prezent, munca şi şomajul sunt aspecte reglementate de raportul dintre cererea şi oferta de locuri de muncă existentă la un moment dat în economia naţională. În capitalism, găsirea unui loc de muncă pe măsura pregătirii, competenţelor şi aspiraţiilor fiecăruia nu mai este problema exclusivă a statului. Evident, în funcţie de programul de guvernare şi de priorităţile de moment, Guvernul poate interveni prin politici publice prin care să stimuleze ocuparea, să reducă şomajul. Oferta de locuri de muncă depinde de mersul economiei în ansamblul său: volumul producţiei, cifra de afaceri, nivelul investiţiilor, consumul populaţiei, comerţul internaţional, situaţiile de criză economică, socială, sanitară ş.a.

În prezent, deţinerea unei diplome de licenţă nu garantează nimănui ocuparea unui loc de muncă, până la ieşirea la pensie, aşa cum se întâmpla pe vremea părinţilor noştri. Pentru completarea pregătirii, mulţi absolvenţi de facultate accesează programe şi cursuri de formare postuniversitară: masterat, doctorat, postdoctorat, cursuri de specializare, programe pentru dobândirea şi certificarea competenţe profesionale. Conceptul de lifelong learning care se referă la dezvoltarea personală, inclusiv profesională, derulată pe tot parcursul vieţii este în centrul preocupărilor tuturor.

Tranziţia de la economia centralizată şi planificată de stat la economia de piaţă a însemnat restructurarea sau închiderea unui număr mare de unităţi economice. Producţia industrială, agricolă, construcţiile au fost în suferinţă ani de-a rândul. Afacerile aveau probleme cu cash flow-ul, bancile erau excesiv de prudente, în timp ce altele, precum Bancorex şi Banca Agricolă, dispăreau de pe piaţă. Pentru tinerii licenţiaţi găsirea unui loc de muncă era o încercare dificilă, mai ales în judeţele sau zonele slab dezvoltate economic. Departamentele de resurse umane ale firmelor erau asaltate de CV-uri, scrisori de motivaţie, solicitări de interviuri profesionale.

Cunoştinţele şi relaţiile personale au contat în găsirea şi ocuparea unui loc de muncă şi vor conta mereu, aici şi pretutindeni în lume. Pentru fiecare post scos la concurs se înregistrau zeci de aplicaţii. Dobândirea statutului de „salariat” era o adevărată realizare personală. Condiţiile minime pentru angajare erau următoarele: absolvent de studii superioare, cunoscător al unei limbi de circulaţie internaţională, cu cunoştinţe de operare pe calculator şi posesor al permisului de conducere auto. Experienţa profesională sau „vechimea în muncă” era un atu important, care făcea diferenţa la angajare. Întrebarea „unde ai mai lucrat” era devastatoare pentru mulţi dintre absolvenţii de studii superioare. În aceste condiţii, tinerii acceptau să ocupe şi locuri de muncă sub nivelul pregătirii universitare şi/sau salarizate precar.

Prin anii ’90, angajatorii căutau mai ales absolvenţi de studii superioare cu experienţă profesională. În prezent, angajatorii caută tineri care au „disponibilitatea de a munci”.

După aderarea României la UE, cererea de forţă de muncă a crescut continuu, fiind influenţată mai ales de migraţia externă. Migraţia românilor este un fenomen sociodemografic, puternic condiţionat economic. Cu alte cuvinte, oamenii pleacă în străinătate din cauza sărăciei, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, pentru oportunităţi profesionale şi, în general, pentru un trai de viaţă mai bun.

În anul 2007, când România a aderat la UE, peste jumătate de milion de români au plecat în străinătate. În anul 2018, migraţia externă temporară, care se referă la românii plecaţi pentru mai mult de 12 luni în străinătate, a fost de 231661 persoane, din care peste 80% aveau vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani. Rata de ocupare în muncă a crescut după anul 2007, ajungând în anul 2019 la 70% de persoane ocupate raportat la totalul resurselor de muncă, ceea ce înseamnă că România a atins obiectivul de ocupare asumat în perspectiva Strategiei Europa 2020. Însă, un loc de muncă nu garantează întotdeauna un trai decent. Peste 15% dintre salariaţii din România sunt sărăci, conform datelor INS/Eurostat, corespunzătoare anului 2018.  Rata angajării în rândul absolvenţilor de studii superioare din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani s-a situat la 85,5%, România fiind peste media europeană cu o rata de angajare de 89%, conform datelor Eurostat pentru anul 2018.

Dacă pentru generaţiile anilor ’90 găsirea unui loc de muncă era o provocare serioasă, până la declanşarea crizei sanitare generată de pandemia de SARS-CoV-2, angajarea unui tânăr licenţiat nu mai constituia o problemă în România. Cu toate acestea, nu toţi absolvenţii de studii superioare lucrează în domeniile în care s-au pregătit. Însă, criza sanitară va fi urmată în mod inevitabil de o criză economică şi socială.

În această perioadă au fost afectate sectoare economice întregi, precum turismul, serviciile, transporturile, industria. Sectorul construcţiilor, agricultura şi serviciile bazate pe tehnologia informaţiilor şi comunicaţii au continuat să funcţioneze în parametri economici şi financiari care asigură sustenabilitatea afacerilor. Mulţi români au revenit din străinătate în această perioadă şi vor căuta un loc de muncă. Alţii au intrat în şomaj sau încă beneficiază de şomajul tehnic. Rata şomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 faţă de 4,6%).

Prin urmare, de la criza forţei de muncă, clamată de angajatori anterior declanşării pandemiei de SAR-CoV-2, vom asista la o cerere crescută de locuri de muncă. Absolvenţii de studii superioare din promoţiile 2020, 2021 şi chiar din anul 2022 se vor confrunta o perioadă cu problemele legate de găsirea unui loc de muncă. Pentru mulţi tineri, prioritatea numărul „unu” va fi ocuparea unui loc de muncă, apoi nivelul de salarizare şi, în al treilea rând, corespondenţa între atribuţiile prevăzute în fişa postului şi domeniul absolvit.

Conform datelor Eurostat pentru anul 2018, peste 15 milioane de tineri din ţările UE nici nu munceau, nici nu învăţau (NEET), ceea ce înseamnă că 1 tânăr din 6 tineri cu vârsta cuprinsă între 20 si 34 de ani avea un viitor incert. Faţă de media europeană (16,5%), România se află printre ţările cu cele mai mari procente, peste 20%.  Categoria NEET a fost pentru prima dată menţionată în mod expres în discuţiile politice europene în cadrul iniţiativei emblematice „Tineretul în mişcare” a Strategiei Europa 2020. Termenul viza categoria de tineri care nu muncesc şi nici nu învaţă cu vârsta între 15 şi 24 de ani, fiind ulterior extinsă la persoanele cu vârste între 15 şi 29 de ani. Conceptul de NEET (non-employment, non-education, non-training) constituie o preocupare la nivelul UE, fiind inclus în toate strategiiile şi politicile referitoare la tineret şi ocuparea în muncă. Piaţa de muncă va deveni extrem de competitivă pentru tineri, în perioada de după criza sanitară.

În acest context socioeconomic complicat şi dificil, continuarea studiilor universitare cu un program de masterat şi/sau de doctorat, concomitent cu căutarea activă a unui loc de muncă pe măsura cunoştinţelor şi competenţelor dobândite, poate fi o opţiune serioasă în contextul declinului economiilor statelor membre UE. Migraţia externă temporară sau definitivă nu este o opţiune în acest context sanitar şi socioeconomic. Migraţia sezonieră poate fi o opţiune pentru tinerii care au nevoie de completarea veniturilor, în special în perioada vacanţelor, cu condiţia ca deplasările să nu fie restricţionate de măsurile sanitare impuse de autorităţi, cu revenirea în ţară pentru reluarea studiilor.

În perioadele de criză, cea mai bună investiţie este în educaţie şi formare profesională. După furtună, vine şi vreme bună!