Revizuirea impozitării corporațiilor la nivel mondial a înregistrat progrese în cadrul reuniunii G20
Trezorierul australian, Jim Chalmers, și-a exprimat sâmbătă optimismul cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește mult așteptata revizuire a impozitării corporațiilor la nivel mondial, cu ocazia unei reuniuni a Grupului celor 20 de țări (G20), care a avut loc în India, potrivit Reuters.
“S-au făcut progrese de-a lungul anilor și dorim să avansăm în continuare aceste progrese”, a declarat Chalmers pentru postul de televiziune ABC, referindu-se la reuniunea de luni și marți a miniștrilor de finanțe și a bancherilor centrali din G20.
Peste 140 de țări ar trebui să înceapă să pună în aplicare anul viitor un acord din 2021 care revizuiește reguli vechi de zeci de ani privind modul în care guvernele impozitează corporațiile multinaționale. Regulile sunt considerate în general depășite, în condițiile în care giganți digitali precum Apple sau Amazon pot contabiliza profiturile în țări cu taxe scăzute.
Dar mai multe țări au îngrijorări cu privire la un tratat multilateral care stă la baza unui element major al planului, iar unii analiști spun că revizuirea riscă să se prăbușească.
“Aceasta este o oportunitate cu adevărat importantă pentru a ne asigura că vom pune la punct aranjamentele fiscale multinaționale, astfel încât companiile să plătească impozitul acolo unde își realizează profiturile”, a declarat Chalmers, care va participa împreună cu guvernatorul demisionar al Băncii Centrale a Australiei, Philip Lowe. “Țări ca a noastră vor fi beneficiare și de aceea vrem să facem parte din acest proces.”
Prima parte a acordului cu doi piloni vizează realocarea drepturilor de impozitare a profiturilor de aproximativ 200 de miliarde de dolari ale celor mai mari și mai profitabile multinaționale către țările în care au loc vânzările acestora.
Cel de-al doilea pilon solicită guvernelor să pună capăt competiției privind ratele de impozitare între guverne pentru a atrage investiții, prin stabilirea unei rate minime globale de impozitare a societăților de 15% începând de anul viitor.









