Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, cu cine ar vota românii? Un partid conduce detașat lupta
Datele Barometrului civil din România, un studiu realizat de Geeks for Democracy, dezvoltat cu Cult Research în perioada mai – iunie 2023, arată că dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, românii ar vota cu PSD în proporție de 31%, PNL – 19%, cu AUR ar vota 18% și cu USR 11%. Cea mai mare parte a românilor sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită în România. Întrebați cât de satisfăcuți se simt cu viața lor, românii sunt mulțumiți, în medie, cu aspectele vieții lor (media 7 din 10).
Percepțiile conform cărora Guvernul este ineficient și inutil, oamenii săraci au o viață mai grea pentru că măsurile guvernamentale nu îi ajută să aibă o viață decentă, reglementările aspre privind protecția mediului sunt necesare, iar justiția din România nu își face datoria sunt prezente printre 7 din 10 români.
Referitor la mediul politic, peste jumătate dintre români sunt de părere că extrema dreaptă este un pericol pentru România, statul ar trebui să mărească mai mult impozitul pe proprietate decât pe muncă, justiția din România nu își face datoria și partidul AUR este nociv sistemului politic din țară. În plus, diplomația este aleasă drept cea mai potrivită cale pentru menținerea păcii pentru 8 din 10 români.
Românii sunt interesați de știrile politice și evenimentele politice din România întro măsură mai mare comparativ cu cele din Europa sau cele din lume, în general.
În ultimii zece ani, aproape un sfert (22%) dintre români au participat la demonstrații publice. Peste o treime dintre români au participat la mișcări de proteste anti amnistie și grațiere (37%).
Românii au cea mai mare încredere în instituția Bisericii (media 6 din 10), Armată (media 5.9 din 10), NATO (media 5.5 din 10) și UE (media 5.2 din 10).

Foto: BAROC
BAROMETRUL CIVIC DIN ROMÂNIA
Social media a ușurat procesul de implicare al românilor în mișcările sociale, în proporție de 54%. Motivele principale pentru care românii s-ar implica în mișcări sociale sunt obținerea unor salarii decente (50%), promovarea unei cauze în care cred (42%) și eliminarea pensiilor speciale (42%). Pe de altă parte, principalul obstacol în a participa la aceste acțiuni este indiferența față de problemele sociale.
Românii consideră că ar trebui să existe mai multă acoperire mediatică a problemelor sociale, după părerea a peste jumătate dintre aceștia. Din punct de
vedere al importanței în mișcările sociale, cetățenii implicați activ în mișcările sociale și de asemenea, mass-media și jurnaliștii sunt actorii cei mai importanți în această privință.
Cele mai importante probleme pentru România în viziunea participanților la studiu sunt: sărăcia și inegalitatea socială, probleme economice, precum inflația și probleme legate de corupție.

Foto: BAROC
BAROMETRUL CIVIC DIN ROMÂNIA
În 2020, aproape 8 din 10 dintre români au precizat că au mers la vot. Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, românii ar vota cu PSD în proporție de 31%, PNL – 19%, cu AUR ar vota 18% și cu USR 11%.

Foto: BAROC
BAROMETRUL CIVIC DIN ROMÂNIA
Referitor la politica internă a României, personalitățile politice care se bucură de cele mai multe aprecieri din partea românilor sunt Codruța Kovesi și Mircea Geoană.
Referitor la politica externă a României, cele mai resimțite efecte ale războiului din Ucraina sunt, în medie: creșterea prețurilor, creșterea numărului de fake news și instabilitate economică.
Apartenența României la NATO este mai apreciată de către români comparativ cu cea la Uniunea Europeană. Astfel, 64% dintre români privesc această relație
România – NATO importantă sau foarte importantă. Explicația constă în faptul că în actualul context al războiului din Ucraina, românii apreciază mai mult
beneficiile unei astfel de alianțe.









