Chisăliță: Suntem furnizor de gaze ieftine la export și cumpărător de gaze scumpe din import
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, avertizează că suprapunerea dintre începutul producției din Neptun Deep și eliminarea gazelor rusești din UE este o șansă strategică rară. Specialistul susține că România riscă s-o irosească și să ajungă exportator de gaze ieftine, importator de gaze scumpe și „colector” de bani din facturile populației.
România are în față o oportunitate pe care puține state o primesc, consideră Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică și intitulată „Europa schimbă harta gazelor. România se ocupă de găinării”. Specialistul în energie spune că țara riscă să rămână cu cel mai prost rol posibil, în timp ce alții își construiesc poziții regionale. În opinia lui, la București se felicită cineva că a mai semnat ceva și a mai alimentat bugetul.
O fereastră strategică în 2027
Prima producție din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. În același an, UE închide accesul gazelor naturale lichefiate (GNL) rusești de la 1 ianuarie și al gazelor rusești prin conducte de la 30 septembrie, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie, în condițiile prevăzute pentru stocuri.
Chisăliță spune că, în anul în care Europa trebuie să înlocuiască gazul rusesc, România începe să aducă pe piață gazele din Marea Neagră. Producția va crește treptat, dar fereastra este evidentă. Un stat capabil să gândească dincolo de următoarea rectificare bugetară ar trebui să o transforme în prioritate națională.
Ce trebuia pregătit din timp
Potrivit analistului, România putea construi din vreme o poziție puternică în sud-estul Europei. Ar fi avut nevoie de producție proprie, un portofoliu competitiv de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, plus contracte cu clienți regionali. Toate componentele trebuiau negociate împreună, ca riscurile și costurile să fie acoperite de o afacere viabilă.
El face o distincție clară: a cumpăra gaze este ușor, dar a construi o piață pentru ele cere competență, iar a transforma piața în influență regională cere oameni de stat. Un portofoliu de GNL american are sens doar dacă permite României să deservească piețe externe și să câștige dintr-o activitate competitivă.
„Cumpărătorul cel mai comod rămâne românul”
Dumitru Chisăliță avertizează că, dacă gazul este cumpărat fără clienți, fără capacități de transport asigurate și fără o evaluare serioasă a costului până la destinație, rămâne doar o obligație de plată în căutarea unui cumpărător. Iar acesta ar fi consumatorul român, care nu participă la negocieri, nu vede toate condițiile contractuale și află rezultatul abia la factură.
Președintele AEI susține că entitățile statului au dorit să aducă gaz scump, pe care să îl pună într-un portofoliu cu gaz românesc și să prezinte combinația drept succes energetic. El spune că furnizorul român a fost scos „țap ispășitor” în locul adevăraților vinovați. Gazul românesc nu poate „spăla” costul unei achiziții proaste, avertizează el, iar cineva trebuie să-l plătească, în cazul acesta populația.
Analistul consideră revoltător să invoci securitatea energetică pentru o operațiune a cărei justificare economică nu o explici. Securitatea energetică trebuie demonstrată prin necesar, alternative, infrastructură și costuri, altfel devine paravan pentru decizii slabe.
Critici la preempțiunea statului
Același test îl aplică Chisăliță preempțiunii statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobată prin Legea 171/2026. El întreabă pentru ce se cumpără, pentru rezerva strategică, industrie sau echilibrarea pieței, la ce preț, în ce volume și cu ce bani. Specialistul afirmă că o lege votată în Parlament a contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România. Efectul concret trebuie măsurat, spune el, dar mecanismul de risc este clar: statul transmite incertitudine într-o piață care taxează incertitudinea, iar o intervenție prezentată ca protecție poate ajunge să coste chiar consumatorul pe care pretinde că îl apără.
„Mai gravă este micimea ambiției”
România putea folosi contribuția la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări și proiecte industriale, spune Dumitru Chisăliță. Gazele puteau fi legate de dezvoltarea economică, dar acest lucru trebuie cerut și negociat, pentru că nimeni nu oferă avantaje „din recunoștință”. Dacă țara se prezintă doar cu disponibilitatea de a vinde, va primi prețul negociat pentru marfă. Cu o strategie regională credibilă, poate negocia și locul României în ea.
În viziunea lui, companiile nu pot suplini absența unei politici naționale, iar bugetul nu ar trebui să înghită fiecare câștig fără să lase în urmă capacitate economică. Un dividend încasat astăzi nu justifică ratarea unei oportunități pentru următorii zece ani, mai spune el. Gazele pot aduce, pe lângă venituri din vânzare, producție industrială, locuri de muncă și exporturi cu valoare adăugată.
Concluzia: „eșec de guvernare”
Românii au dreptul să ceară socoteală înainte să li se ceară bani, adaugă Chisăliță: să știe de ce se cumpără gaze, cui vor fi vândute, ce risc își asumă companiile statului și ce câștigă țara. Dacă din această „întâlnire istorică” rezultă doar afaceri slabe și facturi mai mari, avertizează el, va fi un eșec de guvernare plătit de românul de rând. El conchide că, în timp ce Europa își schimbă harta energetică, România își trimite cetățenii în sărăcie.









