Spectatorii turneului Roland Garros vor putea achiziționa bilete doar prin intermediul aplicației
Biletele pentru publicul larg la turneul de tenis de la Roland Garros de anul acesta vor fi disponibile începând de miercuri doar prin intermediul unei aplicaţii mobile, au anunţat organizatorii competiţiei de Mare Şlem, citaţi de cotidianul L’Equipe.
Dacă membrii Federaţiei franceze de tenis (FFT) şi-au putut obţine deja biletele începând cu data de 7 februarie, publicul larg va putea intra în posesia biletelor începând de miercuri, 13 martie. Dar noutatea anunţată de FFT este că spectatorii vor trebui să-şi instaleze aplicaţia Roland Garros prin care îşi vor putea rezerva biletele de acces pe terenurile de tenis, anunță AGERPRES.
O altă noutate anunţată este aceea că arena “Suzanne-Lenglen” va dispune de un acoperiş retractabil, care va permite continuarea meciurilor în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile. De altfel, mai multe meciuri din calificări (20-24 mai) se vor juca pe terenul “Suzanne-Lenglen”.
Turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, se va desfăşura în perioada 26 mai – 9 iunie. Arenele de la Roland Garros vor găzdui şi turneul de tenis de la Jocurile Olimpice 2024.









