Telefon pliabil impresionant de la Motorola. “Subalternii” Lenovo au dezvăluit noul smartphone
Motorola a prezentat succint la CES 2026 smartphone-ul pliabil „stil carte” Razr Fold. Noul smartphone Motorola are un ecran principal de 8,1 inch cu rezoluţie 2K când este deschis. Locul acestuia este luat de un ecran de 6,6 inch când se pliază.
Sistemul foto este compus din trei camere foto de 50MP, alături de camera principală existând una ultra-wide şi una tele, cu zoom optic 3X. Pentru selfie-uri există o cameră de 20MP deasupra ecranului principal şi una de 32MP alături de ecranul mai mic.
Când va fi lansat, va fi disponibil în culorile pe care producătorul le numeşte Pantone Blackened Blue şi Pantone Lily White. Motorola continuă astfel seria telefoanelor în culori certificate de codurile de culoare Pantone.
Vor exista, cu siguranţă, funcţii de inteligenţa artificială şi suport pentru Stylus.
Motorola nu a anunţat specificaţiile complete ale noului smartphone, aşa că nu se cunosc dimensiunile, cipul sau memoria disponibile.
Nu se ştie, încă, nici când va fi lansat sau cât va costa noul Razr Fold.
Cine este Motorola?
Motorola Inc. este o companie multinațională de telecomunicații din Schaumburg, Illinois, SUA, din zona metropolitană a orașului Chicago. După ce a înregistrat pierderi cumulate de 4,3 miliarde USD între 2007 și 2009, compania a fost divizată pe 4 ianuarie 2011 în două companii independente cotate la bursă, Motorola Mobility și Motorola Solutions. Motorola Solutions este considerată succesorul direct al Motorola Inc. în timp ce Motorola Mobility este compania care s-a desprins.
În august 2011 ‘Motorola Mobility’ a fost achiziționată de către Google cu 12.5 miliarde de dolari iar pe 29 ianuarie 2014 a fost vândută companiei chineze Lenovo cu 2.91 miliarde de dolari.
Motorola a proiectat și a vândut echipamente pentru infrastructura rețelelor fără fir, cum ar fi stații de transmisie celulară și amplificatoare de semnal. Produsele de uz casnic și de transmisie au inclus decodoare tv, recordere video digitale și echipamente de rețea utilizate pentru transmisiile video, telefonie și televiziunea de înaltă definiție. Motorola a furnizat clienților din mediul de afaceri și guvernamentali în principal servicii de voce, sisteme de bandă largă (folosite pentru a construi rețele private) și sisteme de comunicații pentru siguranța publică precum Astro și Dimetra. Aceste afaceri (cu excepția decodoarelor și a modemurilor) fac parte din Motorola Solutions.









