PSD a turbat de nervi după anunțarea protocolului comun PNL-USR. Cu cine vor să facă majoritate?
PSD a început negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare, în contextul acordului Bolojan-Fritz, de colaborare între PNL și USR. În prezent, social-democrații au un număr de 129 de parlamentari, în timp ce PNL-USR au, cumulat, 134.
Guvernul a fost demis cu 281 de voturi, la moțiunea de cenzură din 5 mai. În aceste condiții, coaliția de guvernare formată din PSD, partidul cu cele mai multe mandate parlamentare, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților s-a spart. PNL și USR susțin că nu vor mai participa la o guvernare alături de PSD. Pe de altă parte, deși nu au decât 129 de mandate parlamentare revendică funcția de premier în ideea formării unui guvern minoritar.
Ideea se bazează pe cooptarea un grup de traseiști politici – după model UNPR – care să susțină un astfel de proiect, cu toate costurile și riscurile pe care le implică. În această direcție, Ilie Bolojan și Dominic Fritz au făcut un prim pas, nemulțumiți de discuțiile pe care le-au avut la Cotroceni. Ei au anunțat formarea unei alianțe PNL-USR care va colabora în Parlament și la guvernare, urmând să facă o propunere unică de premier.
Tot acest eșafodaj este alimentat, însă, pe presupunerea că președintele Nicușor Dan îi va da mandatul de premier, pentru a doua oară lui Ilie Bolojan. Cei care au imaginat acest scenariu au pornit de la precedentul din 2009, când Traian Băsescu l-a numit pe Emil Boc, premier, a doua oară, deși fost demis prin moțiune de cenzură, împotriva voinței majorității parlamentare.
Or, în acest moment, sursele indică faptul că șeful statului are în vedere un alt candidat la funcția de premier, inclusiv un tehnocrat. Realizând că șansele unei renominalizări a premierului demis sunt foarte mici, USR și PNL îl atacă pe șeful statului, direct sau indirect. Mai mulți vectori de imagine afiliați acestor formațiuni îl acuză pe Nicușor Dan că a girat declanșarea crizei politice și că nu l-a susținut pe Bolojan.
Social-democrații, negocieri pentru o nouă majoritate
În acest context politic, PSD a inițiat negocieri pentru formarea unei majorități parlamentare, ca replică la acordul Bolojan-Fritz. Potrivit unor surse apropiate partidului, social-democrații au în vedere discuții cu UDMR, partid dispus să revină la guvernare, indiferent cu ce premier, cu grupul minorităților, dar și cu parlamentari independenți.
„PSD va iniția începând de luni discuții cu UDMR, minoritățile și independenții din Parlament în vederea construirii unei noi majorități parlamentare. În acest demers ar putea fi cooptați și parlamentari de la PNL și posibil USR care înțeleg să pună umărul la a scoate România din criza economică și socială”,
au declarat surse politice din interiorul PSD.
Negociatorii lui Sorin Grindeanu nu excludă să atragă de partea lor parlamentari de la PNL și chiar de la USR. Ei mizează pe ruptura și pe tensiunile interne din PNL, cauzate de trecerea în opoziție. N-ar fi prima oară când s-ar produce o ruptură în interiorul PNL, în ciuda asigurărilor ce vin din sediul de la Modrogan.
De altfel, există membri ai partidului care acuză echipa Bolojan de provocarea acestei crize. Mulți nu înțeleg, dincolo de mesajele propagandei guvernamentale, de ce șeful guvernului demis a lăsat ca lucrurile să escaladeze până la ruperea coaliției și nu a încercat să negocieze cu social-democrații o înțelegere. Mai mult, mulți peneliști sunt nemulțumiți de acordul cu USR, amintindu-și de scandalurile din guvernarea 2020 – 2021.








