Momentul adevărului la Bruxelles privind extinderea UE. Care sunt statele candidate?

Pentru prima dată de la Brexit, UE are o șansă reală de a crește din nou. Însă, în timp ce țări precum Muntenegru se apropie rapid de aderare, iar altele privesc spre Europa ca la o ancoră de securitate, ambiția Bruxelles-ului privind extinderea este pe cale să se confrunte cu momentul adevărului, scrie Euronews.

Extinderea UE beneficiază de un impuls fără precedent în ultima generație: mai multe state aflate în avangardă se apropie de linia de sosire, Ucraina și Republica Moldova fac primii pași decisivi pentru a ieși din sfera de influență a Moscovei, iar Islanda analizează posibilitatea reluării negocierilor de aderare.

Situația nu a mai fost atât de promițătoare de ani de zile, oficialii UE subliniind că, în ultimele șase luni, s-au închis mai multe capitole de negociere decât în ​​ultimul deceniu.

Bruxelles-ul a utilizat tot mai frecvent aderarea la UE ca instrument de politică externă – pentru a-și consolida influența în vecinătatea imediată, pentru a oferi garanții de securitate menite să limiteze influența unor puteri ostile și pentru a ancora stabilitatea într-un peisaj geopolitic volatil.

Totuși, pe măsură ce perspectiva unei Uniuni extinse devine tot mai concretă, instituțiile UE și statele membre se confruntă tot mai mult cu o serie de chestiuni politice și strategice care vor ajunge într-un punct critic dacă se va materializa următorul val de extindere.

Echilibrul geografic

Un factor-cheie de care trebuie să țină seama extinderea Uniunii este echilibrul geografic, mai ales având în vedere extinderea masivă din 2004. Atunci, zece noi state din Europa Centrală și de Est au aderat la blocul comunitar, lăsând multe capitale vest-europene cu impresia că centrul de greutate al UE se deplasase prea mult spre est.

Principalii candidați actuali, Muntenegru și Albania, nu ar modifica acest echilibru, dată fiind dimensiunea lor modestă. Totuși, pe măsură ce se apropie de linia de sosire, ei ridică o problemă mai delicată: cum să fie abordată Serbia, cea mai importantă țară din Balcanii de Vest, care rămâne un subiect ce divizează statele membre.

Grupul cunoscut sub numele de „Prietenii Balcanilor de Vest” a pus sub semnul întrebării considerentele geopolitice care modelează candidatura Belgradului. Aceștia avertizează că procesul bazat pe merite nu este aplicat în mod egal tuturor țărilor candidate.

Pe măsură ce crește presiunea pentru deschiderea unor noi grupuri de capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova înainte de sfârșitul anului, apelurile pentru menținerea echilibrului geografic se vor intensifica, existând riscul ca progresul Ucrainei în procesul de aderare să ajungă să depindă de cel al Serbiei.

Islanda ar putea reprezenta un factor neașteptat și binevenit în reechilibrarea structurii economice a blocului comunitar: această țară nordică prosperă organizează un referendum – cu votul deschis până la 29 august – privind reluarea negocierilor de aderare la UE.

Între timp, Ucraina rămâne o chestiune majoră, imposibil de ignorat. Capitalele UE sunt pe deplin conștiente că orice eventual acord de pace cu Moscova va trebui să includă o formă de apartenență la Europa sau garanții de securitate.

În ciuda economiei sale modeste, teritoriul, populația și capacitatea militară ale Ucrainei ar transforma-o într-un stat membru influent – ​​în special în domeniul apărării și al politicii externe –, obligând astfel Bruxelles-ul să analizeze în profunzime modul în care ar funcționa, în realitate, o Uniune extinsă.

Necesitatea reformei

În discursul său din 2023 privind starea Uniunii, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat o analiză a politicilor în perspectiva extinderii: un plan privind modul în care ar funcționa o UE cu 30 sau mai multe state membre.

Ulterior, planul a fost trecut discret în plan secund timp de câțiva ani, întrucât candidatura Ucrainei a complicat situația atât din punct de vedere practic, cât și politic. Comisia urmează acum să îl publice pe 30 septembrie, în contextul în care executivul UE încearcă să reia inițiativa.

Pe măsură ce extinderea a urcat pe primul loc pe agenda de la Bruxelles, guvernele europene au dezbătut modalitățile de gestionare a următorului val de țări candidate. Au fost avansate diverse idei, de la garanții democratice mai solide pentru noii membri – o consecință a experienței legate de Ungaria sub conducerea lui Viktor Orbán – până la o integrare graduală, menită să genereze beneficii concrete și imediate ale apartenenței la UE.

La un nivel mai fundamental, se preconizează că Comisia va propune reforme ale mecanismelor interne de funcționare a UE, pentru a asigura capacitatea Bruxelles-ului de a funcționa în continuare după extindere.

S-au intensificat, de asemenea, apelurile pentru eliminarea cerinței de unanimitate în domenii precum politica externă. Această inițiativă face parte dintr-un demers mai amplu de a conferi o mai mare fermitate acțiunii externe a blocului comunitar într-un climat geopolitic tensionat – o altă consecință a faptului că Orbán a blocat în repetate rânduri procesul decizional al UE.

Ar putea reveni în discuție ideea unei Comisii Europene mai suple și mai agile, capabile să se reorienteze rapid către noile priorități. Acest lucru ar implica renunțarea la principiul conform căruia fiecare stat membru desemnează un comisar, o măsură susținută de țările mai mici.

Scepticii susțin că momentul nu este potrivit pentru o reformă atât de profundă, având în vedere că mai multe state cheie din UE urmează să organizeze alegeri anul viitor. Un astfel de stat este Franța, unde perspectiva ca un candidat de extremă dreapta și eurosceptic din partea partidului „Reuniunea Națională” (Rassemblement National) să câștige președinția nu a părut niciodată mai reală.

Pe de altă parte, există voci care susțin că undeva în Europa au loc mereu alegeri importante și că reformele amânate de mult timp nu mai pot aștepta.

Incertitudinea privind ratificarea

Procesul de extindere a UE a presupus întotdeauna disponibilitatea statelor membre de a primi noi membri în club.

De regulă, țările din UE își exprimă rezervele sau nemulțumirile înainte de finalizarea negocierilor de aderare. Disputele de lungă durată ale Macedoniei de Nord – mai întâi cu Grecia, din cauza numelui țării, și ulterior cu Bulgaria, privind drepturile minorităților – se numără printre cele mai notabile exemple.

Totuși, deși blocarea completă a aderării în etapa ratificării ar reprezenta o situație fără precedent, riscul rămâne unul real. Spectrul politic s-a deplasat spre dreapta în state membre fondatoare precum Olanda și Franța, făcând alegătorii, în general, mai reticenți față de extindere.

După cum a declarat pentru Euronews Petar Marković, șeful misiunii Muntenegrului pe lângă UE, unul dintre principalele motive pentru care țara sa este dispusă să accepte garanții suplimentare privind statul de drept și riscul regresului democratic este tocmai facilitarea procesului de ratificare.

Franța reprezintă cea mai mare necunoscută. În 2005, Parisul a introdus un amendament constituțional care impune ca orice nou tratat de aderare să fie supus unui referendum național sau aprobat cu o majoritate de trei cincimi în cadrul unei sesiuni comune a parlamentului.

Încă o dată, Muntenegrul urmează să fie cazul-test. Totuși, ratificarea aderării sale ar putea fi cuplată cu cea a Albaniei – în funcție de ritmul progreselor înregistrate de Tirana – sau cu cea a Islandei, în funcție de rezultatul referendumului.

„Dacă Muntenegrul nu reușește, atunci, desigur, acest lucru compromite grav procesul”,

a declarat pentru Euronews Florian Bieber, coordonator al grupului de reflecție „Balkans in Europe Policy Advisory Group”.

„Este nevoie de un plan de rezervă foarte clar pentru a gestiona acest scenariu.”