Explainer | Randamentul titlurilor americane pe 10 ani trece de 5%. Urmează ziua decisivă pentru Fed
Randamentul titlurilor de Trezorerie americane cu scadența la 10 ani a depășit marți pragul de 5%, atingând 5,0328%, un nivel nemaivăzut de aproape două decenii, transmite agenția de presă Reuters.
Mișcarea amplifică tensiunile de pe piețele financiare globale și vine cu mai puțin de 24 de ore înainte ca Rezerva Federală să anunțe – miercuri – noua decizie de politică monetară.
Pragul de 5% are o importanță aparte pentru piețele financiare, deoarece randamentul titlului american pe 10 ani funcționează drept reper pentru costurile de finanțare ale unei game foarte largi de active și împrumuturi.
Prin urmare, creșterea randamentelor se traduce, în timp, prin costuri mai mari pentru guverne, companii și consumatori și poate pune presiune asupra investițiilor și consumului.
Saltul semnificativ al randamentelor obligațiunilor SUA a venit pe fondul intensificării vânzărilor masive de obligațiuni la nivel global, alimentate de creșterea prețurilor la energie, de riscurile inflaționiste tot mai mari și de îngrijorările privind situația fiscală, notează platforma Trading Economics.
Prețurile petrolului și-au continuat ascensiunea în contextul în care conducta ”East-West” din Arabia Saudită a rămas închisă, iar Ucraina a contestat afirmația președintelui Trump potrivit căreia s-ar fi ajuns deja la un acord cu Rusia pentru încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice.
Între timp, piețele anticipează o probabilitate de aproximativ 92% ca Rezerva Federală să majoreze miercuri dobânda de referință cu 25 de puncte de bază, ceea ce ar reprezenta prima creștere din iulie 2023.
Mai mult, investitorii se mai confruntă simultan și cu inflația persistentă, cu prețurile ridicate ale energiei, cu necesarul masiv de finanțare al guvernului american și cu îngrijorările privind traiectoria datoriei publice.
Un posibil cutremur global
Situația din SUA nu rămâne izolată de restul lumii, iar randamentele au urcat puternic și pe alte piețe dezvoltate: randamentul obligațiunilor japoneze pe 10 ani a depășit 3%, la un maxim al ultimelor trei decenii, în timp ce randamentul titlurilor germane pe 10 ani a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 17 ani.
Și randamentele titlurilor României pe 10 ani au cunoscut o creștere spectaculoasă astăzi, până la 7,32%, marcând o creștere de 0,42 puncte procentuale față de ședința anterioară.
În ultima lună, randamentul a crescut ușor cu 0,39 puncte, rămânând însă cu 0,05 puncte sub nivelul de acum un an, conform cotațiilor interbancare de tip ”over-the-counter” pentru această scadență a titlurilor de stat românești.
Rezerva Federală încheie miercuri, 16 septembrie, reuniunea de politică monetară începută marți. Conform calendarului oficial al Fed, reuniunea FOMC are loc în perioada 15-16 septembrie.
De această dată, așteptările pieței s-au schimbat radical în ultimele zile.
Un sondaj Reuters publicat luni arăta că 85% dintre economiștii chestionați se așteptau la o majorare de 25 de puncte de bază, până la intervalul 3,75%-4,00%. Ar fi prima majorare a dobânzii Fed din iulie 2023. Contractele futures indicau, la rândul lor, o probabilitate de aproximativ 90% pentru o majorare la reuniunea din această săptămână.
Problema pentru banca centrală este că inflația se confruntă acum cu un nou factor de presiune: energia. Prețurile petrolului au trecut cu mult de pragul de 100 de dolari pe baril, iar datele privind inflația și componentele prețurilor de producție au alimentat temerile că presiunile asupra prețurilor nu se vor disipa suficient de repede. Ca atare, Fed riscă să fie nevoită să lupte simultan cu două probleme: o inflație care nu coboară suficient de repede și un cost al finanțării care crește deja puternic pe piața obligațiunilor.
Petrolul readuce spectrul unui șoc inflaționist
Piața energetică este una dintre principalele surse ale actualei neliniști. Marți, petrolul Brent a urcat peste 107 dolari pe baril, în timp ce referința americană, West Texas Intermediate, s-a apropiat de 104 dolari, pe fondul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al atacurilor asupra infrastructurii energetice saudite.
În plus, problemele nu se limitează la petrol. Piața combustibililor este supusă unor presiuni severe: prețurile motorinei în Statele Unite au atins niveluri record, iar piața mondială a gazului natural lichefiat este afectată de perturbările transporturilor din Orientul Mijlociu.
5%
Randamentul de peste 5% la titlurile americane pe 10 ani schimbă și calculul investitorilor, în condițiile în care obligațiunile americane devin mai atractive în raport cu numeroase alte active, mult mai riscante. În același timp, companiile se pot aștepta să întâmpine probleme de finanțare și să suporte costuri mai mari atunci când se reușesc să se finanțeze.
Efectul poate fi resimțit în special pe piața imobiliară și în creditarea corporativă, dar și pe burse. Valoarea prezentă a profiturilor viitoare ale companiilor scade atunci când dobânzile și randamentele de referință cresc, ceea ce pune presiune în special pe acțiunile cu evaluări ridicate și pe companiile care depind de finanțare ieftină.
În același timp, randamentele americane mai mari pot atrage capital către dolar, ceea ce creează presiuni suplimentare asupra monedelor emergente și asupra economiilor care importă energie.
De altfel, agenția Reuters observa marți că dolarul s-a apreciat pe fondul repoziționării piețelor în favoarea unor dobânzi americane mai ridicate.
Decizia Fed va fi, prin urmare, urmărită nu doar prin prisma celor 25 de puncte de bază pe care piețele le anticipează, ci mai ales prin mesajul transmis despre următoarele luni. O majorare în linie cu așteptările ar putea fi deja în mare parte inclusă în prețurile activelor.
În schimb, orice indiciu privind noi majorări, o perioadă mai lungă de dobânzi ridicate sau îngrijorări suplimentare privind inflația ar putea alimenta vânzările de obligațiuni și ar putea împinge randamentele americane și mai sus.
Deocamdată, mesajul transmis de piața obligațiunilor este unul clar: investitorii cer o primă tot mai mare pentru a împrumuta guvernul american pe termen lung, într-un moment în care inflația este alimentată din nou de energie, datoria publică este în creștere, iar băncile centrale se pregătesc să înăsprească politica monetară.











