Arhiva tag-ul pentru: economie mondială

Schimbările climatice au devenit o urgență sanitară mondială. Cercetătorii cer măsuri imediate
Lumea, Mediu, SănătateSchimbările climatice, care au provocat trei milioane de decese în perioada 2016-2023, trebuie declarate ''urgență sanitară mondială'' pentru a deveni astfel prioritare pentru guverne în vederea finanțării adaptării sistemelor sanitare…

Avertismentul ONU: costul datoriilor împinge țările în curs de dezvoltare spre o criză severă
Lumea, PubliceAvertisment dramatic lansat la nivel global de Organizația Națiunilor Unite. Statele în curs de dezvoltare se află în pragul unei crize financiare severe, fiind sufocate de creșterea explozivă a costurilor pentru serviciul datoriei publice.Un…

Șefa FMI avertizează asupra unui posibil „șoc de amploare” provocat de boom-ul AI
Lumea, Piețe, PubliceEconomia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional…

Facturile și carburanții pun presiune pe economie. OCDE avertizează asupra unui nou val
Energie, LumeaPrețurile ridicate la energie riscă să mențină inflația la un nivel crescut și să încetinească economia mondială, avertizează Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în raportul prezentat miercuri.Perturbarea…

Explainer | Randamentul titlurilor americane pe 10 ani trece de 5%. Urmează ziua decisivă pentru Fed
America, Investiții, Lumea, ORIGINAL, PiețeRandamentul titlurilor de Trezorerie americane cu scadența la 10 ani a depășit marți pragul de 5%, atingând 5,0328%, un nivel nemaivăzut de aproape două decenii, transmite agenția de presă Reuters.Mișcarea amplifică tensiunile…

Datoria globală și războiul cu Iranul, pe agenda G20. SUA mizează pe investiții și creștere
America, Lumea, PubliceMiniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 şi-au început luni reuniunea de două zile din Asheville, Carolina de Nord, cu un mesaj concentrat pe relansarea creşterii economice, într-un moment în care datoriile uriaşe,…

Primele nave comerciale traversează din nou Strâmtoarea Hormuz
Asia, Comerț, Lumea, TransportTraficul comercial prin Strâmtoarea Hormuz începe să fie reluat treptat, după acordul semnat pe 17 iunie între Statele Unite și Iran. Înțelegerea prevede că navele comerciale pot începe imediat să tranziteze una dintre cele mai importante…

USA: Încrederea consumatorilor atinge un nou minim istoric, din cauza temerilor legate de inflaţie
America, PubliceÎncrederea consumatorilor din Statele Unite a scăzut la un nou minim record în luna mai, pe fondul creşterii îngrijorărilor legate de inflaţie, preţurile carburanţilor şi efectele economice ale conflictului dintre SUA şi Iran, potrivit…

Qatarul avertizează că economia mondială se îndreaptă spre un șoc intens în lunile următoare
America, Asia, Energie, Lumea, ORIGINALQatarul avertizează că economia mondială se îndreaptă spre un șoc și mai profund în lunile următoare, pe măsură ce tensiunile din Strâmtoarea Hormuz se intensifică, și că actuala criză energetică cu care s-a confruntat lumea…

Îngropați în datorii: datoriile cumulate ale întregii planete arată că fiecare e dator cu 42.000 $
LumeaDatoria mondială a ajuns la un nivel fără precedent, echivalent cu zeci de mii de dolari pentru fiecare locuitor al planetei, pe fondul împrumuturilor masive făcute în special de guvernele marilor economii. Avertismentul vine dintr-un…

„Inflația nu e o surpriză, ci o confirmare a estimărilor” – avertismentul economistului Năsulea
PubliceRata anuală a inflației în România a ajuns la 7,8% în iulie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Creșterea ratei inflației nu e o surpriză, întrucât are loc pe…

Țara cu cea mai bună evoluție economică în 2024. Zona mediterană e pe val, greii Europei dezamăgesc
Lumea, PiețeRatele dobânzilor au fost la cel mai înalt nivel din ultimele decenii, războaiele au continuat în Europa și Orientul Mijlociu și au avut loc alegeri importante în toată lumea, inclusiv în România, America și India. Și cu toate că…

Christian Năsulea: “Dacă deviem de la parcursul european, vom avea blocaje în finanțarea țării”
Banking, Investiții, PubliceChristian Năsulea, profesor de economie mondială, a declarat luni, pentru B1 TV, că ne vom confrunta cu blocaje în finanțarea țării și a mediului de afaceri dacă vom ajunge să fim conduși de politicieni care să ne devieze de la…

A doua economie mondială a raportat o încetinire a creşterii în trimestrul doi din 2024
Asia, PubliceChina, a doua economie mondială, a raportat încetinirea creşterii în trimestrul doi din 2024, pe fondul crizei din sectorul imobiliar, sporind aşteptările că autorităţile de la Beijing vor adopta noi măsuri de stimulare, transmit DPA…

În luna mai, numărul turiştilor în Japonia a depășit trei milioane de vizitatori străini
Asia, TurismNumărul turiştilor în Japonia a depăşit trei milioane, în mai, pentru a treia lună consecutiv, deprecierea yenului ajutând la menţinerea nivelului record al turismului în cea de-a treia economie mondială, arată datele oficiale prezentate…

Profesor de economie mondială: Avem un număr exagerat de bugetari și un deficit bugetar uriaș
PubliceChristian Năsulea, profesor de economie mondială, a atras atenția că avem foarte multe probleme de rezolvat în economie, un deficit bugetar uriaș și un număr exagerat de mare de angajați la stat. Acesta a avertizat că fără o reformă…

Profesor de economie: Ne împrumutăm prea mult și prea repede pentru a acoperi cheltuieli inutile
Banking, PubliceChristian Năsulea, profesor de economie mondială, a explicat duminică, pentru B1 TV, că statul român se împrumută prea mult și prea repede pentru a acoperi niște cheltuieli care nici măcar nu duc la dezvoltarea țării pe termen…

Decathlon are în vedere vânzarea unei participaţii minoritare în afacerea sa din China
Asia, ComerțDecathlon explorează vânzarea unei participaţii minoritare în afacerea sa din China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, retailerul francez de articole sportive fiind în căutarea unui partener…

Creşterea economiei Chinei a înregistrat un ritm mult mai lent decât estimau analiştii
Asia, PubliceChina, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere cu 6,3% în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, un ritm mult mai lent decât estimau analiştii, de peste 7%, transmit AP şi Reuters.De asemenea,…

În al patrulea trimestru din 2022, creșterea economică a SUA a fost mai mică
America, PubliceSUA, prima economie mondială, a menţinut un ritm solid de creştere în trimestrul patru din 2022, în pofida majorării dobânzilor şi a inflaţiei ridicate, transmit AP şi Reuters.Conform celei de-a doua estimări publicate joi de…
