Asia și Europa, în roșu. Bursa scade și la București. Wall Street scoate capul din recorduri
Piețele de capital au închis miercuri, în general, pe minus. Randamentele obligațiunilor, la maxime de peste două decenii, și petrolul revenit peste 100 de dolari pe baril au temperat apetitul pentru risc, în ajunul publicării minutelor ședințelor Fed pe septembrie.
Asia. Bursele asiatice au scăzut, deși Wall Street încheiase marți la recorduri. Nikkei 225 a pierdut 0,92%, la 70.035,71 puncte, după ce atinsese cel mai ridicat nivel din iulie. Kospi (Coreea de Sud) a coborât cu aproximativ 0,9%, iar Hang Seng a scăzut cu circa 0,6%, la 24.130 de puncte. Piețele din China continentală au rămas închise pentru sărbătoarea națională și se redeschid joi.
Europa. Ședința a fost una de corecție. STOXX 600 a pierdut circa 1%, DAX a scăzut cu 1,3%, CAC 40 cu 1,2%, IBEX 35 cu 1,9%, iar FTSE 100 cu 0,6%. Investitorii au vândut pe fondul urcării randamentelor obligațiunilor suverane și al costurilor ridicate la energie. Persistă și îngrijorările privind bugetul Franței.
România. Bursa de Valori București a deschis în ușoară scădere, cu BET în minus de 0,09% după primele 30 de minute, iar scăderea s-a accentuat pe parcurs. Pe la ora 16:15, indicele BET era în scădere cu 0,58%, la 33.694 de puncte.
Corecția vine după ședința de marți, încheiată cu un avans de 0,73%, la 33.891 de puncte, într-o piață încă influențată de decizia S&P de a menține România în categoria investment grade.
SUA. Wall Street a deschis în scădere, după ce S&P 500 a închis pentru prima oară peste 7.800 de puncte, iar Nasdaq a atins un nou maxim istoric. În cursul ședinței, Dow Jones pierdea circa 0,5%, S&P 500 circa 0,2%, iar Nasdaq circa 0,4%.
Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani a atins 5,35%, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 20 de ani. Dar atenția se mută acum pe minutele ședinței Fed, publicate seara târziu.
Vom reveni.









