Medic: Vaccinul antigripal, tot mai greu de găsit. Lipsește și în farmacii, și în depozite
În ultima săptămână s-a înregistrat un număr mare de pacienți cu gripă, însă vaccinul de imunizare e tot mai greu de găsit. Au fost autorizate 4 tipuri de vaccin destinat prevenirii gripei sezoniere. Două dintre ele s-au epuizat, iar pentru celelalte stocurile sunt mici, așa că se găsesc cu greu în farmacii. De vină ar fi companiile producătoare, care au început târziu livrările. Virusul gripal face prima victimă din acest sezon: Un bărbat din județul Cluj, de peste 65 de ani.
Medicii au recomandat vaccinarea de la începutul acestei luni, însă multe farmacii au epuizat repede dozele pentru grupa de vârstă 20-65 de ani.
Mihaela Năstase, medic de familie:
Ne confruntăm cu situația în care vaccinul antigripal nu se mai găsește nici în farmacii, nici în depozite. Așteptăm să se facă reaprovizionarea.
De această dată ar fi probeleme cu producția, nu cu aprovizionarea.
Conf. univ. Gindrovel Dumitra, medic primar, medicină de familie:
OMS a emis recomandarea în ceea ce privește producția de vaccin gripal abia în luna martie, și nu în februarie, așa cum era de obicei. Firmele producătoare au nevoie de aproximativ 6 luni ca să poată să producă vaccinul și apoi să îl distribuie la nivel mondial și din această problemă logistică să ne aflăm în acest moment în care firmele nu au reușit să direcționeze un număr egal de doze către țările UE.
Gabriela Tătărîngă, președinte Colegiul Farmaciștilor Iași:
Colegii mei farmacișți au încercat să crească acest stoc, însă în acest moment nu este posibil. Au promisiuni că săptămâna viitoare vor putea achiziționa doze de vaccin antigripal.
Medicii spun că primele cazuri de gripă au apărut din septembrie, mai devreme decât anul trecut. Dar imunizarea se poate face și în lunile următoare.
Prof. dr. Victoria Aramă, șef de secție, Institiul Matei Balș:
Poate fi făcută inclusiv în februarie, martie. Pentru că noi avem gripă uneori până în aprilie, mai, iunie. Avem aproape zilnic 3-4 teste pozitive la copii, alte 3-4 teste pozitive la adulți de gripă.
Prof. dr. Simin Aysel Florescu, manager, Spitalul Victor Babeș:
Te vaccinezi ca să nu te îmbolnăveși grav și ca să nu ajungi în spital. Și ca să nu-ti îmbolnăvești ceilalți membri ai familiei: bunicii, părinții, nepoții.
Lunile octombrie și noiembrie sunt ideale pentru imunizare cu vaccin. Organismul are nevoie de două săptămâni pentru a dezvolta anticorpii necesari.












