Boss-ul Ryanair șochează: biletele de avion în Europa vor avea cea mai mare scumpire din istorie
Prețurile biletelor de avion din Europa urmează să crească anul viitor într-un ritm fără precedent, a avertizat marți directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, la o conferință de presă la Bruxelles. Potrivit acestuia, scumpirile pot ajunge între 10% și 20%, pe fondul costurilor mari cu combustibilul și al reducerii ofertei de locuri.
Două factori ar alimenta majorările, spune O’Leary. Primul este că majoritatea companiilor aeriene europene nu au asigurat prin contracte de hedging prețul combustibilului pentru perioada de după aprilie 2027. Al doilea este că falimentele și preluările din industrie vor scădea numărul de locuri disponibile.
Războiul din Iran a împins prețul kerosenului puternic în sus de la începutul conflictului, la finalul lui februarie, ceea ce afectează în special operatorii care nu s-au acoperit împotriva riscului. Pentru 2026, Ryanair și alți operatori europeni au avut poziții solide de hedging. Cea mai mare companie aeriană a continentului era acoperită în proporție de 80% la 67 de dolari barilul până în martie 2027. Pentru anul următor însă, Ryanair a asigurat doar 15% din necesarul de combustibil, la 85 de dolari barilul, în timp ce prețurile spot sunt de aproximativ două ori mai mari, a arătat O’Leary.
Șeful Ryanair se afla la Bruxelles pentru a anunța reducerea a 20 de rute și a peste un milion de locuri din Belgia în programul de iarnă. Decizia vine după planul autorităților belgiene de a majora taxa de aviație de la 2 euro la 7 euro din ianuarie.
Boeing 737 MAX 10, aproape de certificare
O’Leary s-a declarat optimist că certificarea americană a aeronavei Boeing 737 MAX 10 va fi finalizată în această lună. Asta ar permite Ryanair să primească 16 aeronave la începutul lui 2027. Compania Boeing speră să obțină certificarea înainte de sfârșitul lui octombrie, iar secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, ar urma să anunțe marți că Administrația Federală a Aviației (FAA) a aprobat avionul, după ce o problemă la software-ul de navigație amenințase să întârzie din nou procesul.
Acțiunile Ryanair scădeau marți cu aproape 2% la bursa din Dublin.









