Pacea rusească: Putin vrea o Europă în genunchi, NATO împins înapoi și România la cheremul Kremlinului

Moscova condiționează încheierea războiului din Ucraina de o restructurare radicală a arhitecturii de securitate europene: retragerea prezenței militare NATO din statele intrate în Alianță după 1997, blocarea extinderii organizației, oprirea sprijinului militar occidental pentru Kiev și limitarea cooperării de securitate în fostul spațiu sovietic.

Dincolo de Ucraina, aceste pretenții vizează direct flancul estic al NATO, securitatea României și viitorul Republicii Moldova.

În esență, Vladimir Putin încearcă să obțină la masa negocierilor ceea ce Rusia nu a reușit să impună prin forță militară: o nouă împărțire a sferelor de influență în Europa, pe modelul Yalta, dar fără ca Rusia să fi câștigat vreun război în teren, așa cum se întâmplase la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Documentul transmis de reprezentanții Kremlinului în cadrul negocierilor cu Statele Unite, dezvăluit de The New York Times, arată că Moscova nu privește încheierea războiului din Ucraina ca pe o simplă reglementare a conflictului teritorial, ci urmărește o transformare mult mai amplă a ordinii de securitate europene, cu efecte care ar depăși cu mult granițele Ucrainei.

Potrivit informațiilor publicate de cotidianul american, documentul, datat 10 noiembrie și obținut de la un participant american la negocieri, reia o mare parte dintre solicitările formulate de Kremlin în decembrie 2021, cu numai două luni înaintea invaziei la scară largă a Ucrainei.

Mai mult, unele dintre condițiile actuale extind pretențiile rusești dincolo de cele formulate în urmă cu cinci ani, insistând și asupra limitării capacității întregului Occident de a-și proiecta puterea și de a-și proteja aliații din Europa de Est.

NATO, împins înapoi la configurația din 1997

Una dintre cele mai importante solicitări ale Moscovei este retragerea trupelor și infrastructurii militare NATO la configurația existentă în 1997, înainte de primul mare val de extindere a Alianței către Europa Centrală și de Est.

Consecințele ar fi considerabile.

După anul 1997, 16 state au aderat la NATO, extinzând alianța în Europa Centrală, Europa de Est, Balcani și Europa de Nord. În prezent, organizația numără 32 de state membre, față de cele 16 existente în 1997:

• 12 martie 1999 (3 state). Au aderat Cehia, Polonia și Ungaria, primele foste membre ale Pactului de la Varșovia primite în alianță.
• 29 martie 2004 (7 state). A avut loc cea mai mare extindere din istoria organizației prin aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei și Sloveniei.
• 1 aprilie 2009 (2 state). Alianța s-a extins în zona Balcanilor prin admiterea Albaniei și Croației.
• 5 iunie 2017 (1 stat). Muntenegru a devenit al 29-lea membru al alianței.
• 27 martie 2020 (1 stat). Macedonia de Nord a finalizat procesul de aderare după rezolvarea disputei privind numele cu Grecia.
• 4 aprilie 2023 (1 stat). Finlanda a aderat la alianță, dublând lungimea frontierei terestre a NATO cu Rusia.
• 7 martie 2024 (1 stat). Suedia a devenit cel mai recent membru al organizației.

Practic, Rusia solicită diminuarea prezenței militare aliate în țările care au aderat la organizație tocmai pentru a-și consolida securitatea în fața amenințării rusești.

Moscova mai solicită oprirea extinderii NATO și încetarea activităților militare ale Alianței în Ucraina, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală.

Acceptarea unei asemenea formule ar însemna, indiscutabil, recunoașterea dreptului Rusiei de a influența direct deciziile suverane de securitate ale altor state, în fapt, o revendicare a unei zone de influență, într-un limbaj diplomatic care amintește de confruntarea dintre marile puteri din perioada Războiului Rece.

România, vulnerabilizată pe flancul estic al NATO

România este unul dintre pilonii prezenței NATO la Marea Neagră și un punct strategic pentru apărarea flancului sud-estic al Alianței. Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu, infrastructura militară aliată și facilitățile de instruire și logistică fac parte dintr-un dispozitiv de securitate construit tocmai pentru a descuraja agresiunea rusă.

Într-un asemenea scenariu, Bucureștiul s-ar confrunta cu o problemă strategică fundamentală: cum poate fi asigurată securitatea Mării Negre dacă Rusia reușește să obțină restrângerea capacității NATO de a acționa în Europa de Est?

Mai mult, cererea Moscovei privind încetarea activităților militare occidentale în fostul spațiu sovietic ar putea afecta și cooperarea militară a României cu Republica Moldova și Ucraina.

În plus, o eventuală negociere între Washington și Moscova asupra arhitecturii de securitate europene, fără participarea efectivă a statelor direct vizate, ar crea un precedent extrem de periculos, iar România ar putea deveni unul dintre statele ale căror interese de securitate sunt discutate de marile puteri fără ca Bucureștiul să aibă un cuvânt decisiv de spus.

Republica Moldova, o miză capitală pentru Kremlin

Dacă pentru România riscurile sunt în primul rând legate de securitatea militară și de poziția NATO la Marea Neagră, pentru Republica Moldova implicațiile pot fi existențiale.

După cum se știe, țara se află în afara NATO, are trupe rusești staționate ilegal pe teritoriul său, în regiunea separatistă transnistreană, și se confruntă de ani de zile cu presiuni politice, economice și informaționale din partea Moscovei.

În contextul noilor negocieri, problema Republicii Moldova capătă o dimensiune suplimentară.

Relatări apărute în presa internațională în legătură cu propunerile rusești, citate de TVR Moldova, au menționat și posibile cerințe privind reorganizarea statului moldovean într-o structură federală, precum și organizarea unor referendumuri privind viitorul Transnistriei și Găgăuziei. Sunt scenarii care se înscriu într-un tipar cunoscut al politicii rusești în Republica Moldova, care folosește cu obstinație conflictele teritoriale și a vulnerabilitățile constituționale ale țării pentru a limita libertatea de decizie a Chișinăului.

O federalizare impusă în condiții de presiune externă ar putea transforma regiunile separatiste în instrumente permanente de blocare a orientării europene a Republicii Moldova, așa cum prevedea în trecut și Memorandumul Kozak, care propunea un astfel de ”federalizare asimetrică”. Astfel, în practică, Moscova ar putea obține o influență politică structurală asupra întregului stat, chiar fără să controleze formal instituțiile centrale de la Chișinău.

În ce privește România, un asemenea rezultat ar avea consecințe directe, întrucât Republica Moldova reprezintă un spațiu esențial pentru securitatea frontierei estice a Uniunii Europene și pentru stabilitatea regiunii dintre Prut și Nistru.

Kremlinul vrea să oprească înarmarea Ucrainei

O altă prevedere extrem de importantă a documentului vizează încetarea furnizării de armament occidental către Ucraina. Moscova solicită oprirea livrărilor de orice tip de armament, echipamente militare și produse destinate sectorului de apărare ucrainean.

Această cerință ar transforma orice eventual acord de pace într-un mecanism de limitare pe termen lung a capacității Ucrainei de a se apăra.

Rusia solicită explicit reducerea posibilității ca Ucraina să-și reconstruiască o capacitate militară suficientă pentru a descuraja o nouă agresiune.

În același timp, Kremlinul ar accepta, potrivit documentului, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, cu condiția ca aceasta să nu participe la componenta de apărare comună a blocului comunitar.

Cu alte cuvinte, Moscova ar putea tolera o Ucraină europeană, dar nu una capabilă să beneficieze de toate instrumentele de apărare și cooperare militară oferite de partenerii săi occidentali.

Rusia vrea să limiteze și protecția nucleară a Europei

Documentul conține și o componentă care ar putea afecta fundamental sistemul de descurajare nucleară occidental: Moscova solicită încetarea mecanismelor NATO de partajare nucleară și vrea ca Franța și Marea Britanie să renunțe la posibilitatea de a utiliza propriile arme nucleare pentru apărarea altor state europene.

Pretenția reprezintă o extindere a solicitărilor formulate în 2021, când Kremlinul urmărea în principal limitarea rolului armelor nucleare americane în arhitectura de securitate europeană.

Ultimatumul din 2021, reluat într-un moment de vulnerabilitate occidentală

Un aspect demn de remarcat este asemănarea dintre documentul actual și proiectele de acord prezentate de Rusia în decembrie 2021, cu puțin timp înainte de invadarea la scară largă a Ucrainei. Atunci, Moscova solicita NATO să renunțe la extindere și să-și retragă infrastructura militară din statele care aderaseră după 1997.

Occidentul a respins aceste solicitări, considerându-le incompatibile cu principiile fundamentale ale securității europene și cu dreptul fiecărui stat de a-și alege propriile alianțe.

În februarie 2022, Rusia a declanșat invazia Ucrainei.

Faptul că aceleași solicitări reapar acum, în cadrul negocierilor pentru încheierea războiului, par să arate că Vladimir Putin urmărește nu are niciun gând să obțină o pace durabilă, ci încearcă, mai degrabă, să transforme negocierile într-un instrument pentru atingerea unor obiective geopolitice pe care nu le-a putut impune militar.

Washingtonul și Europa, în fața unei decizii istorice

Documentul obținut de The New York Times reprezintă deocamdată o poziție inițială a Moscovei în cadrul negocierilor purtate la Abu Dhabi în această săptămână.

Potrivit relatărilor despre discuții, reprezentanții americani Steve Witkoff și Jared Kushner au cerut Rusiei propuneri care să includă măsuri concrete de reducere a tensiunilor, iar documentul citat ar fi tocmai rezultatul acestei cereri a americanilor.

Pe de altă parte, surse familiarizate cu negocierile au indicat și posibilitatea unei anumite flexibilități din partea lui Vladimir Putin.

Un alt element esențial este participarea europenilor la negocieri. Potrivit Reuters, liderii europeni au convenit vineri, la Dublin, ca Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Polonia să contribuie la reprezentarea Europei în viitoarele discuții privind Ucraina și securitatea continentului, fără să se fi stabilit o formulă concretă de reprezentare la diferite niveluri.