Banca Transilvania a lansat interfața de conversație Ino
Clienţii Băncii Transilvania care solicită informaţii despre amânarea plăţii creditelor pot primi răspunsuri de la o nouă interfaţă de conversaţie (chatbot) lansată de bancă pe site-ul său.
Clienţii pot dialoga cu asistentul virtual (chatbot) Ino intrând pe site-ul băncii, în fereastra de dialog din homepage. Ei pot afla de la interfaţa de conversaţie următoarele informaţii: statusul solicitării pentru amânarea ratelor; paşii necesari pentru a aplica online pentru amânarea ratelor; ce presupune amânarea ratelor; dobânzi, comisioane, asigurări asociate creditelor; condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de facilitate; cum se poate renunţa la amânarea ratelor.
Interfaţa de conversaţie Ino comunică exclusiv prin chat, la orice oră este accesată fiind cel de-al cincilea chatbot utilizat de Banca Transilvania, după Livia (pentru clienţii persoane fizice, prin Facebook Messenger, Skype şi telefon), Raul (pentru clienţii companii, prin Facebook Messenger sau Skype), Dave (asistent online pentru echipa BT helpdesk) şi AIDA (asistent pentru echipa băncii, pentru subiecte legate de resurse umane).









