Vineri se reia transportul public cu vaporașele pe Canalul Bega, după suspendarea de anul trecut
Începând de vineri, 2 aprilie, Societatea de Transport Public din Timișoara (STPT) va relua transportul public pe tronsonul Canalului Bega care traversează orașul. Reprezentanții STPT anunță că acestea vor circula doar în regim de transport în comun, de luni până duminică, anunță cotidianul local Opinia Timișoarei.
”Vaporașele vor reveni pe Bega, acestea urmând să circule doar în regim de transport public, de luni până duminică, de la stația Ardealul până la Uzina de Apă și retur. Graficele de circulație pot fi găsite în stații și pe site-ul oficial al societății: www.stpt.ro”, transmit reprezentanții STP Timișoara.
Navele care efectuează transportul pe Canalul Bega sunt dezinfectate în fiecare zi, cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W. De asemenea, vaporașele mai sunt dezinfectate de angajați ai STPT, cu cloramină și dezinfectanți, mai precizează Societatea.
In interiorul vaporașelor, este obligatorie purtarea măștilor de protecție și distanțarea fizică între călători. Aceștia trebuie să se așeze doar pe locurile marcate, poziționate la o distanță de minim 1,5 metri. Astfel, capacitatea maximă de încărcare va fi de 32 de locuri.
În dana portului sunt andocate şapte vaporaşe, anunță reprezentanții STPT.
Datele Societății arată că în 2019, anul de dinaintea pandemiei, peste 75.000 de călători au folosit vaporaşele pentru agrement (de la pontonul Catedrală până la Uzina de apă şi retur) şi 127.328 de călători le-au folosit în regim de transport public.
Vaporașele au fost achiziționate de Primăria Timișoarei în cadrul proiectului european în urma căruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega. Ambarcațiunile au costat aproximativ 2 milioane de euro, bani proveniți de la bugetul local.









