Germania și Franța cer explicații după acuzații de interceptare a unor lideri europeni
Berlinul și Parisul au solicitat explicații de la Copenhaga, după un raport potrivit căruia autoritățile daneze au ajutat Agenția Națională de Securitate (NSA) a Stetelor Unite să intercepteze unii dintre politicienii lor de rang înalt, scrie dpa.
“Vreau să spun că acest lucru este inacceptabil între aliați. Este clar”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron după o reuniune a consiliului de miniștri franco-german.
Cancelarul german Angela Merkel, care fusese printre cei interceptați, a spus că poate „doar să fie de acord”. Macron a cerut „transparență și soluționarea completă a problemei de către partenerii noștri danezi și americani”.
Anterior, guvernul danez s-a distanțat de anumite practici de spionaj, după ce jurnaliști de investigație au raportat că Danemarca ar fi susținut interceptarea de către Statele Unite a unor politicieni europeni de rang înalt, în urmă cu aproximativ un deceniu.
“Interceptarea sistematică a unor aliați apropiați este inacceptabilă”, a declarat Trine Bramsen, ministrului danez al Apărării.
Merkel a declarat că este „ușurată” că guvernul danez și-a exprimat în mod clar atitudinea față de acuzații.
“În această privință, văd o bază bună nu numai pentru soluționarea problemei, ci și pentru a ajunge cu adevărat la relații de încredere”.
Jurnaliștii de investigație de la radiodifuzorul danez DR, împreună cu mass-media germane precum NDR, WDR și Sueddeutsche Zeitung, au dezvăluit duminică că NSA ar fi interceptat telefoanele politicienilor cu ajutorul software-ului creat de serviciul de informații militare danez FE. Cercetarea s-a bazat pe surse anonime și o analiză internă a FE, din 2012 și 2014.
În afară de Merkel, au fost vizați și alți politicieni germani – precum președintele Frank-Walter Steinmeier, precum și lideri din Franța, Suedia și Norvegia.
Ancheta a dezvăluit pentru prima dată amploarea presupusei colaborări de informații militare între Danemarca și SUA și a extins lista numelor politicienilor vizați. Bramsen a spus că nu poate comenta speculațiile cu privire la posibila activitate de informații. FE, de asemenea, nu a comentat acuzațiile.









