Arhiva tag-ul pentru: Angela Merkel

Reuters: eșec major pentru unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare comună europeană
Europa, PubliceGermania şi Franţa au decis să abandoneze proiectul comun pentru dezvoltarea unui avion de luptă de generaţie următoare, evaluat la aproximativ 100 de miliarde de euro, după ani de blocaje şi dispute între companiile implicate. Decizia…

Europa ar reîncepe discuțiile cu Rusia, dar nu știe cine să fie emisarul. Se întrevăd două nume
Europa, PubliceGuvernele europene sunt în plină dezbatere cu privire la emisarul comun care ar urma să reprezinte Uniunea Europeană în eventualele negocieri cu Vladimir Putin, pe fondul intensificării eforturilor de redeschidere a canalelor oficiale…

”A beautiful day!” Ordinul European de Merit, decernat în premieră. Surprize pe lista premianților
Cultură, Europa, Eveniment, ORIGINAL, PublicePreședinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat marți numele primilor laureați ai nou-înființatului ”Ordin European de Merit”, o distincție care reprezintă recunoașterea contribuțiilor semnificative la integrarea…

Germania regretă politica energetică a Angelei Merkel. Închiderea centralelor nucleare, o greșeală
Energie, EuropaCancelarul german Friedrich Merz a recunoscut că decizia Germaniei de a renunţa la energia nucleară a fost o „eroare strategică serioasă”, într-un moment în care dezbaterea privind direcţia politicii energetice de la Berlin se intensifică.
Merz…

Germania a adoptat cea mai importantă creştere a salariului minim de la introducerea acestuia
Europa, PubliceGuvernul german a adoptat cea mai importantă creştere a salariului minim de la introducerea acestuia, în urmă cu zece ani, însă mai puţin importantă decât aştepta Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga), membru al coaliţiei…

Măsura impusă de Germania pentru a controla migrația stârnește furia vecinilor europeni
EuropaGermania a demarat noi controale la toate frontierele sale terestre, ca parte a unei măsuri de reprimare a migrației, impunând restricții într-o zonă largă de liberă circulație cunoscută sub numele de Zona Schengen și stârnind furia…

Willkommenskultur: A adoptat Germania o poziție mai puțin primitoare față de migranți?
EuropaDupă două înfrângeri electorale ale coaliției sale, cancelarul german Olaf Scholz adoptă acum o poziție mai dură față de migrație, încercând să intensifice eforturile de expulzare a celor care se află ilegal în țară, potrivit…

Cât a cheltuit Germania pentru coafura şi machiajul fostului cancelar german Angela Merkel?
Europa, PubliceGuvernul german a cheltuit aproape 55.000 de euro pentru părul şi machiajul fostului cancelar german Angela Merkel de când aceasta a părăsit funcţia, în 2021, relatează POLITICO, citat de News.ro.În ciuda faptului că a părăsit…

Sfârșitul energiei nucleare în Germania. Până la noapte se vor închide ultimele centrale nucleare
Energie, EuropaGermania pune capăt erei energiei nucleare prin închiderea ultimelor sale trei reactoare nucleare până la miezul nopții de sâmbătă spre duminică - un moment promovat de mișcarea anti-nucleară fermă a țării timp de decenii și promis…

Efectul Fukushima: Germania insistă și nu renunță la închiderea ultimelor reactoare nucleare
Energie, EuropaÎn pofida crizei energetice, Germania îşi menţine intenţia de a renunţa la energia nucleară, astfel că sâmbătă ultimele trei reactoare care mai funcţionează vor fi închise, iar cea mai mare economie a Europei va mai face un pas…

Germania renunță la energia nucleară cu întârziere de câteva luni, din cauza războiului din Ucraina
Energie, EuropaGermania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie…

O țară din Europa intenționează să înăsprească regulile pentru firmele dependente de China
LumeaMinisterul german de Externe intenționează să înăsprească regulile pentru companiile puternic expuse la China, obligându-le să dezvăluie mai multe informații și, eventual, să efectueze teste de stres pentru riscurile geopolitice,…

Germania scoate din funcțiune jumătate din capacitatea sa de producție a energiei nucleare
Energie, EuropaDeși Europa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, jumătate din capacităţile nucleare ale Germaniei vor fi scoase din funcţiune vineri, la un deceniu după decizia istorică a fostului cancelar Angela Merkel…

Ikea, ironie sau apreciere la adresa Angelei Merkel? Reclamă imbatabilă a retailerului suedez
Europa, Eveniment, MediaGigantul suedez al mobilei Ikea şi-a luat rămas bun, printr-o reclamă genială, de la Angela Merkel, care a plecat de la putere, succedată miercuri de social-democratul Olaf Scholz.Marca suedeză a publicat în presa germană o reclamă…

Merkel și-a luat adio de la poporul german. Muzica aleasă de cancelar la ceremonie a surprins
Europa, Eveniment, MediaArmata Germaniei a onorat-o joi pe cancelarul în exerciţiu Angela Merkel cu cea mai înaltă ceremonie pentru un civil, cântând un mix eclectic de muzică, la alegerea ei, care a intrigat naţiunea, relatează Reuters, citată de news.ro.În…

Noua coaliție germană pregătește să interzică motoarele cu combustie, fără să o spună explicit
Industrie, Mediu, TransportÎn urma noului acord al coaliției ”semafor” care se pregătește să preia puterea la Berlin, Germania ar putea să vizeze interzicerea vânzărilor de vehicule propulsate de motoare cu ardere internă chiar înainte de sfârșitul acestui…

Război-hibrid la granițele UE | Cât de mari sunt riscurile să se transforme într-un război ”cald”?
Europa, Lumea
Liderii europeni în domeniul securității și apărării încep să își exprime îngrijorări legate de faptul că criza migranților de la granița dintre Polonia și Bielorusia ar putea să declanșeze, în anumite condiții, o altă…

Industria auto, în fața unei alte crize, mai periculoasă decât a cipurilor: lipsa magneziului
Asia, Europa, Industrie, LumeaPenuria globală de semiconductori a făcut ravagii în industria producătorilor de automobile din întreaga lume, iar perspectivele de îmbunătățire a situației sunt încă îndepărtate. De parcă n-ar fi fost de ajuns, acum a apărut…

”Verzii” germani avertizează: tăierea programelor sociale este rețeta perfectă pentru fascism
Europa, PubliceCo-președintele Partidului Verde din Germania, Robert Habeck, a transmis sâmbătă un avertisment de natură să dea fiori reci în toată Europa. El a cerut ca datoriile țărilor din sudul Europei, grav afectate de criza pandemică, să…

Alegeri în Germania | Astăzi începe era post-Merkel. Cine sunt cei care vor să o înlocuiască?
EuropaGermanii vor vota astăzi pentru a decide direcția politică a celei mai mari economii europene, după aproape 16 ani sub conducerea cancelarului Angela Merkel.Favoriții acestor alegeri esențiale sunt social-democrații de centru-stânga…
