Închide

Achiziție gigant | 268 de milioane de euro alocate pentru un contract cu Guvernul SUA

Avatar
Achzitie Nsm

Racheta anti-navă NSM (Naval Strike Missile) realizat de compania norvegiană Kongsberg, dar oferită la export și de către americanii de la Raytheon. Foto: MApN

Guvernul României a transmis Parlamentului României, pentru adoptare în regim de urgență, proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață” aferentă programului de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă” (SIML). Programul se referă practic la instalații mobile și rachete anti-navă de tipul NSM de la Raytheon, iar contractul de circa 268 milioane de euro se va derula prin Guvernul SUA.

„Textul proiectului de lege prevede ca, pentru realizarea acestei capabilități, Guvernul României să atribuie Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA), specifice Programului Foreign Military Sales – FMS”, informează MApN, citat de Hotnews.

Sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă care va fi achiziționat include, fără a se limita la acestea:

– patru instalații mobile de lansare,
– platforme de comandă-control-comunicații,
– platforme de transport și încărcare-descărcare,
– senzori, suport logistic inițial,
– mentenanță și echipamente de testare,
– echipamente criptografice și cu regim special,
– asistență de specialitate,
– instruirea personalului la toate nivelurile necesare, implicit folosirea în luptă,
– echipamente de instruire, precum și baze de date specifice SIML.

Costurile programului de înzestrare “Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, în configurația cuprinsă în proiectul de lege care va fi înaintat Parlamentului, sunt estimate la 286 milioane USD, fără TVA, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziție, notează MApN.

Obiectivul de înzestrare este planificat a fi realizat până în anul 2024.

Sistemul care va fi achiziționat va avea la bază racheta anti-navă NSM (Naval Strike Missile) realizat de compania norvegiană Kongsberg, dar oferită la export și de către americanii de la Raytheon, companie care a dezvoltat sistemul Patriot pe care România tocmai ce l-a achiziționat din SUA.

„După adoptarea legii de către Parlamentului României, urmează o etapă de discuții și negocieri de natură tehnico-economică, pentru stabilirea configurației finale a sistemului și derularea achiziției, dar și opțiunile de realizare, prin cooperare tehnologică și industrială a unei capacități de producție și realizare a mentenanței constituită la nivelul unui operator economic român, care va fi o capacitate strategică, așa cum este definită de Legea nr. 232/2016 (art. 5, lit. b)”, mai notează MApN.

Prin realizarea acestei capabilități, Forţele Navale Române vor dispune de un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, testat, operațional și interoperabil în cadrul NATO, adaptat misiunilor actuale, împreună cu instruirea privind folosirea în luptă a sistemului şi actualizarea permanentă a bazelor de date specifice SIML, constituind o necesitate esenţială ce va trebui satisfăcută în cel mai scurt timp posibil, susține Ministerul.

„Luându-se în considerare durata de viaţă a sistemului de aproximativ 20 de ani, care poate fi prelungită ulterior prin modernizări succesive, se asigură Forţelor Navale Române certitudinea operaţională necesară şi instruirea pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung”, potrivit MApN.

„SIML reprezintă produsul militar destinat pentru apărarea zonelor costiere şi de litoral împotriva ameninţărilor navelor de suprafaţă, având capacitatea de a coopera cu nave, aeronave şi echipamente proprii şi ale aliaţilor, utilizând datele furnizate de către acestea şi viceversa, folosind sisteme de legături de date şi canale de comunicaţii protejate, pentru executarea atacului cu rachetele antinavă”, mai notează Armata.

scroll to top