Închide

Acord semnat între Renault şi Geely cu Aramco pentru divizia de motoare pe combustie

Avatar
White renault megane 5 door hatchback

Fotografie de Toms Svilans pe Pexels

Timp de citire: 2 minute

Gigantul petrolier Aramco din Arabia Saudită a fost de acord cu preluarea unei participaţii minoritare la noua societate mixtă dedicată motoarelor pe combustie, înfiinţată de producătorii auto Renault SA şi Zhejiang Geely Holding, au anunţat joi cele trei companii, transmite Reuters.

În ianuarie, Reuters informa că Aramco (cea mai mare companie petrolieră din lume) este implicată în negocieri avansate care vizau preluarea unei participaţii de până la 20% în noua entitate înfiinţată de Geely-Renault. Joi, firmele au anunţat că Geely şi Renault ar urma să deţină participaţii egale la noua entitate independentă, dar nu au precizat cât de mult va deţine fiecare şi cât de mult va investi Aramco.

În mai 2022, Renault anunţase în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. În noiembrie, Renault şi Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto.

Noua entitate va avea 19.000 de angajaţi în 17 fabrici şi trei centre de cercetare-dezvoltare în Europa, China şi America de Sud, putând produce anual peste cinci milioane de motoare cu combustie internă, hibride şi hibride plug-in. Societatea mixtă va dezvolta de asemenea tehnologii pentru carburanţi mai curaţi, acesta fiind motivul pentru care Renault a căutat o companie energetică în calitate de partener.

“În urma acestui parteneriat cu Aramco, vom beneficia de un start lansat în cursa către tehnologia sistemelor de propulsie cu emisii ultra-scăzute. Includerea Aramco ne va ajuta să beneficiem de cunoştinţe specializate unice, care ne vor ajuta să ne dezvoltăm inovaţii revoluţionare în domeniul combustibililor fosili şi a hidrogenului”, a afirmat directorul general al Renault, Luca de Meo.

În urma acordului, Aramco devine primul mare producător major de petrol care va investi în industria auto, în condiţiile în care extinderea vehiculelor electrice ameninţă să reducă cererea pentru combustibili convenţionali.

În 2022, Aramco anunţase un parteneriat cu Hyundai Motor Co pentru studierea combustibililor îmbunătăţiţi care să fie folosiţi la motoarele hibride, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale vehiculelor

Pentru Geely, acordul cu Renault extinde modelul de construire de parteneriate pentru a se extinde dincolo de China. Anterior, Geely anunţase un acord pentru a dezvolta un motor hibrid cu Mercedes-Benz. Parteneriatul dintre Renault şi Geely creşte implicarea miliardarului chinez Li Shufu în industria auto europeană.

Fondatorul Geely, Li Shufu, deţine şi pachete de acţiuni la Aston Martin Lagonda Ltd., Mercedes-Benz AG şi marca Lotus.

scroll to top