Închide

Acordul comercial post-Brexit de 1246 de pagini, făcut public de Londra și Bruxelles

Avatar
Brexit Tw18

Foto: France 24/AFP

Timp de citire: 2 minute

Guvernul britanic şi Comisia Europeană (CE) au publicat textul acordului comercial încheiat cu Uniunea Europeană, cu cinci zile înainte de divorţul definitiv, care marchează cea mai importantă schimbare în politica externă britanică din ultimele decenii, relatează France 24, citând AFP.

Anunţat la 24 decembrie şi urmând să intre în vigoare la miezul nopţii de 31 decembrie, acest acord de liber-schimb este ”rezultatul multor luni de muncă intensă”, aminteşte negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

”Este unul dintre cele mai vaste acorduri încheiate vreodată, care acoperă nu doar mărfurile, ci şi serviciie, aviaţia, transportul rutier, securitatea socială, cooperarea sanitară, menţinerea ordinii”, a apreciat omologl său britanic David Frost.

”Acesta este un moment de înnoire naţiomnală”, a insistat Frost, subliniind că acordul permite Regatului Unit să iasă din piaţa unică şi din Uniunea Vamală fără să se alinieze UE şi fără să i se acorde vreun rol Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Documentul conţine un acord comercial de 1.246 de pagini şi dispoziţii cu privire la energia nucleară, schimbul de informaţii clasificate şi o serie de declaraţii comune.

Uniunea şi Regatul Unic au încheiat joi, în Ajunul Crăciunului, un acord cu privire la viitoarele lor relaţii comerciale, la patru ani şi jumătate de la referendumul din iunie 2016, în care britanicii au ales Brexitul.

Acordul permite evitarea, la 31 decembrie, la ora 23.00 GMT (vineri, 1.00, ora României), a unui epilog haotic al foiletonului furtunos al divorţului regatului cu Uniunea, care a pus la grea încercare unitatea europeană fondată pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial.

Acordul urmează să permită acesul britanicilor – fără cote şi taxe vamale – pe piaţa unică europeană de 450 de  milioane de consumatori, însă nu împiedică pertubări şi efecte economice nedorite de ragt şi Cei 27. Comerţul şi investiţiile necesită condiţii ”echitabile în vederea unei concurenţe deschise şi loiale”, se arată în mod explicit în document.

În privinţa serviciilor financiare – motorul economiei britanice -, părţile se angajează ”să creeze o atmosferă favorabilă dezvoltării comerţului şi investiţiilor”.

Tratatul conţine numeroase anexe detaliate cu reglementări privind originea produselor, pescuitul, comerţul cu vin, medicamente, substanţe chimice şi cooperarea în privinţa datelor din domeniul securităţii.

scroll to top