Acuzații grave de la LPF: FRF-ul lui Burleanu putea accesa bani pentru VAR de la FIFA
Continuă războiul LPF-FRF în privința implementării sistemului de arbitraj electronic video VAR în România. Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, susţine că Federaţia Română de Fotbal a avut posibilitatea să acceseze fonduri de la FIFA pentru implementarea arbitrajului video încă din 2019 şi că instituţia condusă de Răzvan Burleanu a folosit banii pentru alte proiecte.
“Pentru că îmi place să lucrez doar pe probe, vă ataşez dovada faptului că FRF putea accesa de la FIFA bani pentru implementarea VAR încă din 2019. Cu alte cuvinte, FRF nu a fost interesată de VAR, banii accesaţi pe programul FIFA Forward fiind folosiţi în alte proiecte. Nu ştie nimeni, cu excepţia lor, despre ce proiecte este vorba şi cum au fost alocaţi banii accesaţi. Din aceasta atitudine rezultă că îmbunătăţirea calităţii arbitrajului românesc nu a fost o prioritate pentru FRF. Despre salariile de la CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor, n. red.) cu o alta ocazie”, a scris Justin Ştefan pe pagina sa de Facebook.
Implementarea arbitrajului video la nivelul Ligii I din punct de vedere tehnic a fost preluată de către deţinătorul de drepturi TV, care a achiziţionat deja echipamentul specific, urmând ca Federaţia Română de Fotbal să se ocupe de pregătirea arbitrilor.
Numai că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că în cazul în care Liga Profesionistă de Fotbal nu contribuie cu nicio sumă de bani, arbitrajul video va fi folosit doar la meciurile din Cupa României, competiţie organizată de FRF.
Așadar războiul continuă. LPF acuză FRF că nu dorește implementarea sistemului VAR în România, iar FRF acuză LPF că dorește recunoaștere deplină, fără să achite vreo sumă de bani pentru acest proiect.