Alexandru Nazare: Am revizuit estimarea de creştere economică a României la 5%, în 2021

, ,
Autor:    -  
Nazare
Foto: ziaruldevrancea.ro

Timp de citire: 2 minute

Estimarea de creştere economică pentru 2021 a fost revizuită de la 4,3% la 5%, estimarea fiind aliniată cu prognoza Comisiei Europene, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată la Lisabona, în perioada 21 – 22 mai 2021, potrivit AGERPRES.

“În ultimele trei trimestre, România a înregistrat o creştere economică superioară mediei europene, care a condus la o revenire aproape integrală din contracţia generată de pandemia Covid-19. În primul trimestru din acest an, România a avut cea mai mare creştere economică din UE, de +2,8% faţă de trimestrul anterior, creştere determinată de redresarea industriei, dinamica pozitivă a construcţiilor, comerţului şi a sectorului IT, precum şi volumul crescut al investiţiilor publice şi extinderea măsurilor de sprijin, în special cele orientate către întreprinderile mici şi mijlocii. În acest context, am revizuit estimarea de creştere economică pentru anul curent de la 4,3%, aşa cum am prognozat la momentul construcţiei bugetului, la 5%, estimare care este aliniată cu prognoza Comisiei Europene. Rezultatele obţinute până acum ne dau încredere că obiectivele şi traiectoria de consolidare fiscal-bugetară până în 2024, pe care ni le-am asumat la momentul construcţiei bugetare, sunt valide. În acelaşi timp, este nevoie de prudenţă şi disciplină pentru atingerea obiectivelor propuse”, a susţinut Nazare, în cadrul sesiunilor de lucru ale Consiliului.

Conform unui studiu recent al Bruegel, prezentat în cadrul sesiunilor de lucru ECOFIN, creşterea reală cumulativă a produsului intern brut în perioada 2019 – 2023 de 10,8% plasează România pe locul al doilea în rândul statelor membre, cu 6,7 puncte procentuale mai mare decât media europeană.

Perspectivele de creştere economică pentru 2021 şi evoluţia economiilor europene în contextul actual al pandemiei de Covid-19, precum şi operaţionalizarea mecanismului european pentru redresare şi rezilienţă au fost principalele teme de discuţie în cadrul reuniunii ECOFIN, evenimentul fiind primul de acest gen, din acest an, cu prezenţa fizică a participanţilor.

Potrivit ministerului de resort, în cadrul reuniunii, ministrul român de Finanţe a avut mai multe întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, şi cu Paolo Gentiloni – comisar European pentru Economie.

Totodată, pe parcursul celor două zile, oficialul s-a întâlnit cu mai mulţi omologi din ţările Uniunii Europene, discuţiile vizând pregătirea pentru obţinerea unui vot favorabil în Consiliul ECOFIN în ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Cu ocazia întrevederilor faţă în faţă, am demarat discuţiile informale cu omologii mei în vederea pregătirii terenului pentru obţinerea unui vot favorabil al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Consiliul ECOFIN, necesar pentru accesarea cât mai rapidă a fondurilor pentru dezvoltarea României”, a subliniat Alexandru Nazare.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!