Alte trei companii din energie amendate de ANRE: suspiciuni sau tentative de manipulare a pieței de energie

, ,
Autor:    -  
electricity, overhead line mast, power pole
Fotografie de NickyPe pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

La aproape 3 săptămâni de la decizia de amendare a companiilor, luată pe 29 martie, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a amendat trei companii de energie electrică cu sume care totalizează 18 milioane de lei, pentru suspiciuni de manipulare sau tentative de manipulare a pieței angro de energie electrică.

La începutul lunii februarie, ANRE aplica cea mai mare amendă din istoria sa, de peste 100 de milioane de euro (537,5 milioane de lei) către patru companii din sectorul energiei electrice (EFT Furnizare, Freepoint Commodities Europe LLP, Nova Power & Gas SRL și Tinmar Energy S.A.), pentru nerespectarea prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacţiilor pe piaţa angro de energie electrică.

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în unanimitate, în data de 29 martie 2024 sancționarea companiilor Energy Republic Trading SRL, QMB Energ SRL și Land Power SRL cu o sumă care totalizează 18.005.844,47 lei.

ANRE precizează că sesizarea în urma căreia s-a declanșat ancheta a venit din partea OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România.

Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanților la piața angro de energie electrică investigaţi, sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 18.005.844,47 lei, după cum urmează:

  • ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A.

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., printr-un număr de 4 (patru) tranzacții încheiate cu operatorii economici licențiați LAND POWER S.R.L. și QMB ENERG S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – ”pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 617/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 6.336.705,37 lei.

  • QMB ENERG S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A..

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat QMB ENERG S.R.L., printr-un număr de 3 (trei) tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind încadrate în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – ”pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 618/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic QMB ENERG S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 3.933.081,90 lei.

  • LAND POWER S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică (PC-OTC), administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM” S.A..

În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat LAND POWER S.R.L., printr- o tranzacție încheiată cu operatorul economic licențiat ENERGY REPUBLIC TRADING S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţia efectuată fiind încadrată în subcategoria tranzacţiilor de spălare tip prearanjate – ”pre-arranged trading”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea  manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) și ii) din același act normativ.

Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 619/29.03.2024, având la bază votul în unanimitate al Comitetului de reglementare, operatorul economic LAND POWER S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 7.736.057,20 lei.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!