Am rezolvat toate problemele. Este timpul să reglementăm culesul trufelor


Autor:    -  
Foto - trufarom.ro

Timp de citire: < 1 minut

Cinci parlamentari USR vor să reglementeze culegerea trufelor – autorizaţiile necesare, numărul câinilor utilizaţi sau uneltele cu care sunt recoltate.

Recoltarea de trufe fără câini dresaţi special pentru identificarea acestora, cu mai mult de 2 câini sau dincolo de punctele indicate de câini va fi interzisă, cu riscul unor amenzi între 5.000 şi 7.000 lei, potrivit unui proiect legislativ care stipulează că exploatarea economică a trufelor va putea fi întreprinsă legal numai după obţinerea de autorizaţii de recoltare, achiziţie şi comercializare din partea autorităţilor, care vor controla atât procesul de recoltare a trufelor, cât şi circuitul comercial al acestora după recoltare, scrie News.ro.

“În prezent, această specie aparte de nelemnoase specifice fondului forestier naţional nu beneficiază de o reglementare amplă şi astfel se creează un vid legislativ care permite exploatarea acestor specii în mod defectuos şi dăunător pentru mediu”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, iniţiat de parlamentarii USR George Dircă, Mihai Goţiu, Lavinia-Corina (Abu-Amra) Cosma, Lucian Stanciu-Viziteu şi Emanuel Ungureanu.

Activitatea referitoare la recoltarea, achiziţia şi comercializarea trufelor va putea fi făcută doar cu autorizaţie din partea proprietarului terenului sau a ocolului silvic care îl are în administrare. Va fi interzisă recoltarea trufelor cu orice obiect, unealtă sau derivate, în afară de vanghină, definită ca unealtă special folosită pentru recoltarea trufelor, a cărei dimensiune totală nu poate depăşi 1 metru lungime.

Recoltarea se realizează cu maxim 2 câini, dresaţi pentru identificarea trufelor, fiind interzisă recoltarea trufei prin săpături în afara locului punctat de câine, dar şi recoltarea fără cel puţin un câine.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!