Amendă de 0,5 miliarde de euro pentru Google în Franța | ”A acționat cu rea-credință!”
Google va primi o amendă exemplară, de 500 de milioane de euro din partea autorităților de concurență din Franța, după ce gigantul tehnologic american a încălcat un ordin executiv prin care fusese obligat să încheie un acord corect și proporțional cu editorii publicațiilor online care doreau să își popularizeze conținutul de știri pe platforma sa, scrie Bloomberg.
Astfel, compania Google a ignorat o decizie de anul trecut a Autorității de Concurență din Franța, prin care era obligată de a negocia cu bună credință cu editorii pentru afișarea unor fragmente sau secțiuni de articole pe serviciul Google News.
”Sancțiunea de 500 de milioane de euro ia în considerare gravitatea excepțională a încălcărilor legii, precum și comportamentul Google, care a condus la prelungirea întârzierii în aplicarea corectă a legii”, a declarat Isabelle de Silva, președintele autorității franceze de resort.
Reprezentanții Google nu au dorit să comenteze pe marginea sancțiunii primite.
Confruntarea dintre Google și editorii de ziare și site-uri de știri nu este o noutate. Editorii de presă din Europa insistă asupra autorităților naționale și supra-naționale de reglementare de peste un deceniu pentru a stăvili puterea discreționară a celor de la Google, care au atras miliarde de euro din venituri din publicitate. Plângerile care au fost rezolvate acum de autoritatea franceză au fost depuse în 2019 de mai multe grupuri de editori, reprezentând ziare, reviste, dar și agenția națională de presă Agence France-Presse.
Amenda primită de Google marți este doar cea mai recentă demonstrație de forță a autorității de reglementare de la Paris, care s-a dovedit în ultima perioadă drept una dintre cele mai necruțătoare cu marile companii de tehnologie din Statele Unite, alături de autoritățile omoloage din Germania.
În ultimii ani, Autoritatea de Concurență din Franța a avut tendința de a impune schimbări de comportament companiilor anchetate chiar înainte de finalizarea anchetelor, care se pot prelungi pe durata a mai mulți ani de zile. Acest comportament al supraveghetorului de concurență din Franța a determinat și alte agenții omoloage din Europa să îi imite tactica, însă comportamentul sfidător al celor de la Google, pe care l-a acuzat d-na. Isabelle de Silva, risca să ducă aceste ordine executive în derizoriu.