Analist economic, pesimist după creșterea inflației: Vom fi iarăși campionii Europei la scumpiri


Autor:    -  
Roșii Cherry Castraveți Legume FructeSupermarket Prețuri Mari Scumpire Copyright Foto Contactati Www.afaceri.news
Peste 8 euro un kilogram de roșii cherry la Mega Image, România. Copyright foto: contactati www.AFACERI.news

Timp de citire: < 1 minut

Adrian Negrescu, analist economic, a comentat creșterea inflației și a declarat că în august ar trebui „să ne așteptăm, din păcate, din nou la scumpiri, inflația să rămână peste 5%”.

Întrebat ce stă la baza creșterii, analistul economic a explicat:

„Păi, în primul rând, era de așteptat această evoluție «pozitivă», ca să zic așa, a inflației, adică creșteri de prețuri, pentru că să nu uităm că noi de la 1 iulie am pus gaz pe focul creșterilor de prețuri, odată cu majorarea accizei la carburanți, care a dus prețurile la benzină și motorină peste 7,5 lei – și, bineînțeles, creșterile astea de prețuri la carburanți s-au văzut în toată economia. Pe de altă parte, am avut creșterea salariului minim pe economie tot de la 1 iulie și să nu uităm că am băgat și niște taxe noi în prețul gazelor de a crescut și prețul gazelor în această perioadă”,

a spus Adrian Negrescu la B1 TV.

„Spuneați dumneavoastră de medicamente, de servicii poștale, de detergenți. Eh, dacă ne uităm pe scumpirile din luna iulie, vedem că s-au scumpit inclusiv apa și salubritatea, nu mai vorbesc de articolele de igienă, de îngrijire medicală, până și chiriile au crescut cu 10,3%, semn că, într-adevăr, economia nu a ieșit din această zonă inflaționistă, dimpotrivă, e posibil ca pe viitor prețurile să continue să crească, iar asta ne afectează pe toți în egală măsură pentru că e vorba de puterea de cumpărare”,

a adăugat Adrian Negrescu.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!