ANALIZĂ Reciclarea nu te face eco-friendly: 10 obiceiuri care nu sunt de fapt sustenabile și prietenoase cu mediul
Multe companii se fac vinovate de “greenwashing”, actul sau practica de a face ca un produs, o politică sau o activitate să pară mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât este de fapt.
Multe companii pretind că sunt campioni ai sustenabilității, dar, în realitate, sunt complet opuse. Această practică este cunoscută sub numele de “greenwashing”, un termen utilizat pentru a descrie o afirmație sau o acțiune falsă sau înșelătoare făcută de o organizație cu privire la impactul pozitiv pe care o companie, un produs sau un serviciu îl are asupra mediului.
Comisia Europeană dorește să se confrunte cu aceste practici și a propus o legislație care să sancționeze imaginea înșelătoare de ecologism pe care sute de mărci au adoptat-o în ultimii ani.
Dar discursul despre durabilitate a schimbat și obiceiurile populației, influențând modul în care mulți dintre noi gândesc despre ceea ce este bun pentru mediu. Adevărul este că reciclarea fără minte nu vă face să fiți eco-friendly. Iată 10 obiceiuri în opinia redactorilor El Pais care nu sunt de fapt sustenabile.
1.Cumpărarea de blugi organici (dar prespălați)
Fabricarea unei perechi de blugi necesită între 2.000 și 4.000 de litri de apă. Mărcile au început să comercializeze blugi care folosesc puțină sau deloc apă. Dar ceea ce este rareori menționat este procesul de decolorare a indigoului, care necesită, de obicei, compuși toxici care provoacă boli cronice la lucrătorii din industria confecțiilor.
Pentru o scurtă perioadă de timp, mass-media a avertizat asupra tehnicii de spălare cu piatră, care provoacă silicoză la lucrători. Iar recent, un videoclip a devenit viral pe Twitter, arătând o femeie cu o mască care înălbește și înăbușă o pereche de blugi, cu fața și brațele acoperite de fibre și colorant albastru.
2.Nu tot ce este natural este durabil
Coloranții naturali pot fi biodegradabili, dar asta nu înseamnă că cultivarea lor este bună pentru planetă. Indicele Higg, una dintre cele mai utilizate metode de măsurare a sustenabilității produselor, consideră, de exemplu, că producția de mătase este devastatoare pentru planetă, din cauza cantității de apă implicate și a “găurii” pe care o provoacă în biodiversitate: viermii de mătase sunt uciși, iar coconii lor sunt salvați pentru a face țesătura.
Dar cașmirul culege premiile. Considerat unul dintre cele mai fine și mai luxoase tricotaje care există, cererea sa a dus la maltratarea caprelor. De asemenea, industria amenință biodiversitatea în Mongolia și în unele părți ale Chinei. Cu cât cașmirul este mai ieftin, cu atât mai multă cruzime tinde să existe în crearea sa.
3.Nu există produse cosmetice fără substanțe chimice
Tendința de frumusețe organică este plină de umbre. Eticheta “fără cruzime” nu înseamnă mare lucru: testarea pe animale este ilegală în SUA și UE de ani de zile și nu este posibil să se facă produse cosmetice fără chimicale. De fapt, crearea unei molecule într-un laborator provoacă mai puțină poluare decât cultivarea pe scară largă a ingredientelor care vor fi ulterior amestecate cu substanțe chimice în același laborator.
4.Reciclarea scăpată de sub control
O altă practică din ce în ce mai frecventă, cu o latură obscură. În prezent, hainele care sunt realizate cu un amestec de materiale nu pot fi reciclate, astfel că depunerea lor în containerele speciale pentru reciclare este o pierdere de timp. Potrivit Organizației de Consumatori și Utilizatori, doar 0,1% din hainele depuse la reciclare în Spania sunt reciclate. “Upcycling” se face cu surplusul de țesături, nu cu hainele transformate. Cel mai bun pariu, în acest caz, este donarea, nu reciclarea.
5.Etichete cu jumătăți de adevăr
Greenwashing-ul a orientat discursul despre sustenabilitate către o concentrare doar pe materiile prime. Dar nu tot ce este organic este ecologic, iar produsele reciclate nu sunt neapărat complet reciclate. Și, bineînțeles, nu tot ce este ecologic folosește o muncă echitabilă. Ne-am obișnuit să citim etichetele doar pentru material și nu pentru origine: haine “organice” fabricate în Bangladesh sau Cambodgia, tricotaje “eco-friendly” produse în masă în China. Chiar dacă condițiile de muncă din acele regiuni ar fi umane, ceea ce nu tinde să fie cazul, câtă poluare este cauzată de transportul și distribuția lor? Este același lucru ca și cum am cumpăra produse agricole durabile de pe alte continente.
6. O pungă de plastic, o uriașă problemă? Dar una de hârtie?
Mai multe studii realizate de Uniunea Europeană au ajuns la concluzia că fabricarea unei pungi de plastic provoacă de trei ori mai multă poluare decât fabricarea uneia de hârtie. Aceasta din urmă ar trebui folosită de trei ori pentru a egala impactul celei dintâi. Deși hârtia este biodegradabilă, iar plasticul nu este, după ultimul deceniu de campanii anti-plastic, aproape toată lumea folosește materialul de mai multe ori, în timp ce aruncă pungi și pahare de hârtie de unică folosință.
Nu există o soluție curată în acest caz, dar ar trebui să existe un echilibru între respingerea plasticului și îmbrățișarea hârtiei.
7.O sacoșă de pânză nu te face să fii eco-friendly
“Știți ce înseamnă să produci acea pânză, să o transporți? Tot bumbacul ăla care nu știm unde este produs, nu știm unde este asamblat, nu știm unde este vopsit, credeți că este mai ecologic decât plasticul?”
Artistul video Rodrigo Cuevas a explicat într-un videoclip din toamna anului trecut de ce nu va include mai multe sacoșe de cumpărături printre produsele sale. Alternativa la plastic sau la piele nu este atât de grozavă, ținând cont de faptul că acum sunt împărțite la fiecare colț de stradă, le acumulăm în dulapuri și nimeni nu întreabă cum sunt făcute.
În mod logic, producerea unei traiste din bumbac folosește mai multe resurse decât producerea uneia din plastic. Pentru a atenua impactul, ar trebui să folosim aceeași pungă de pânză de , atenție, 7.000 de ori! Faceți și voi calculele.
8.Trebuie să respingem produsele sintetice?
Încă nu există răspunsuri la această întrebare, dar este adevărat că țesăturile sintetice, cum ar fi nylon și poliester, deși nu sunt biodegradabile, sunt cele mai ușor de reciclat. Cazul așa-numitei piei vegane este însă mai complicat: cea mai mare parte a acesteia este fabricată cu acrilici care sunt foarte poluanți (aproape la fel de mult ca polimerizarea toxică în masă a pielii). Soluția constă în evitarea pielii, atât a celei naturale, cât și a celei sintetice. Dacă o cumpărați pe cea din urmă, asigurați-vă că provine din plante.
9.Timbre neoficiale
Dacă moda pretins sustenabilă se bucură de un lucru, acesta este certificările, fie că este vorba de calitate, de utilizarea de materiale organice sau de absența pesticidelor. Dar puține dintre aceste certificări sunt oficiale. Multe dintre ele sunt inventate chiar de mărcile în sine sau de organizații conexe. Doar cele gestionate de organizații guvernamentale, cum ar fi certificatul Cradle 2 Cradle – care certifică faptul că un articol de îmbrăcăminte este complet reciclat și reciclabil – sunt demne de încredere, dar cadrele juridice în jurul acestei probleme încă lipsesc.
10.PET-ul și țesăturile
Sticlele de apă din plastic uzate par a fi elementul preferat al modei de astăzi. Toate mărcile își fac publicitate la cât de multe PET-uri au transformat în țesături. Dar nu ar fi mai util să transformăm aceste sticle uzate în sticle noi? Întrebări pe care fiecare dintre noi trebuie să ni le punem când vorbim de eco-sustenabil și eco-durabil.
*Mai multe despre greenwashing, în #LecțiadeEconomie dedicată.









