Închide

Anglia vs. Spania, finala fotbalului feminin | O Cupă Mondială care va schimba totul, dar nu chiar pe de-a-ntregul

Avatar
Fifa Wwc 2023 Final

Sursa foto: FIFA / Twitter.

Timp de citire: 7 minute

Update: Spania a devenit noua campioană mondială la fotbal feminin, învingând Anglia cu 1-0, prin golul marcat de laterala stângă a Realului Madrid, Olga Carmona, cea care a înscris și în semifinale golul calificării, în finalul partidei cu Suedia.

Cupa Mondială de fotbal feminin a captat atenția a sute de milioane de suporteri de pe tot globul, devenind cel mai important eveniment din istorie pentru acest sport în varianta sa feminină.

Turneul a avut darul ”să transforme fotbalul feminin”, cum spune șeful FIFA, Gianni Infantino, producând cele mai mari audiențe și cele mai mari sume de bani cunoscute vreodată.

Dar, dincolo de efuziunile lui Infantino, fotbalul feminin încă rămâne la ani-lumină distanță de cel masculin din perspectiva remunerării practicantelor, suferă de un deficit major de finanțare, se zbate în dispute cu privire la tratamentul jucătoarelor și manifestă o aparent paradoxală și relativ bruscă scădere a interesului public general, dincolo de marile meciuri cu trofee pe masă, între echipele care și-au construit un renume în ultimii ani.

Turneul găzduit de Australia și Noua Zeelandă a transformat din temelii fotbalul feminin, potrivit lui Gianni Infantino, președintele forului tutelar al fotbalului mondial, FIFA

”Încă trebuie să facem mult mai multe și mult mai bine, dar suntem pe drumul cel bun”, a spus el vineri, în deschiderea unei conferințe a fotbalului feminin mondial, arată Bloomberg.

În aceeași alocuțiune, a adăugat că ”partenerii și sponsorii noștri trebuie să plătească prețul corect”.

De asemenea, Infantino a stârnit ceva zumzete prin vestiarele fetelor spunând că depinde doar de femei ”să ne convingă pe noi, bărbații, despre ce trebuie să facem” pentru a ajunge la egalitatea de gen în fotbal.

Oricum și orice ar spune Infantino, nimic nu evidențiază mai bine prăpastia dintre fotbalul feminin și cel masculin la fel de mult ca banii – fie că este vorba de drepturi de difuzare, de sume din contractele de sponsorizare sau de plata jucătoarelor.

Marea Finală, duminică, la 13:00, ora României: Anglia vs. Spania

Finala de duminică dintre Anglia și Spania este cum nu se poate mai elocventă din perspectiva banilor care se învârt în industria fotbalului. Sunt, desigur, două dintre țările care au cele mai puternice ligi de fotbal masculin din lume, atât din punct de vedere strict fotbalistic, cât și financiar.

Banii puși în joc

Interesant este că orice țară calificată la Cupa Mondială din acest an primește o anumită sumă de bani de la FIFA, dar, potrivit reglementărilor, federațiile naționale pot oferi bonusuri suplimentare de performanță jucătoarelor și celor care fac parte din staff-urile echipelor naționale, însă niciuna dintre cele două asociații de fotbal din țările finaliste nu au decis așa ceva. Asta în ciuda prosperității de netăgăduit a fotbalului lor.

Ambele federații oferă o sumă forfetară pentru finanțarea transportului pentru rudele apropiate ale jucătoarelor. Astfel, Anglia plătește 10.000 de lire sterline, iar Spania 15.000 de euro.

Suma alocată pentru jucătoarele Angliei este aproape de nivelul prețului la care se poate cumpăra un bilet la meciurile lui Lionel Messi la Inter Miami, așa cum arată cotațiile de pe Ticketmaster. De pildă, la meciul pe care echipa din Florida îl va disputa la New York, contra celor de la Red Bulls, pe 26 august, sunt de vânzare bilete cu 10.000 de dolari.

Toate jucătoarele prezente la Cupa Mondială au avut din start garantată plata a 30.000 de dolari pe meci, jucătoarele care urmează să devină campioane mondial primind în total 270.000 de dolari, în urma unui acord încheiat la începutul acestui an între FIFA și sindicatul global al jucătorilor profesioniști, Fifpro.

Este inutil să mai subliniem diferențeie. Unii dintre cei mai importanți jucători de fotbal (masculin) din lume câștigă peste 1 milion de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în care promovează un anumit brand sau sponsor.

O analiză a CNN prezentată la începutul competiției arăta că jucătoarele prezente la Cupa Mondială câștigă, în medie, doar 25 de cenți pentru fiecare dolar câștigat de bărbați la Cupa Mondială de anul trecut din Qatar.

Cu toate acestea, se remarcă o îmbunătățire: la precedenta ediție, cea din 2019, raportul era de mai puțin de opt cenți pentru un dolar, potrivit datelor furnizate de FIFA și FIFPRO.

Desigur că premiile în bani au crescut, depășind 150 de milioane de dolari în acest an, față de 30 de milioane de dolari la ediția din 2019, rămânând, totuși, încă mult sub potul de 440 de milioane de dolari distribuit către echipele participante la Cupa Mondială masculină din Qatar.

”Există o gaură imensă în materie de venituri comerciale. Nu putem pretinde că nu există. Există și lucrurile nu se vor schimba prea curând, în ciuda succesului pe care îl au femeile în fotbal. Noi, ca proprietari, trebuie să continuăm să le punem pe fete în centrul planului nostru pe termen lung și, în cele din urmă, sumele le vor ajunge din urmă pe cele din fotbalul masculin”, a declarat Amanda Staveley, co-proprietară a clubului Newcastle United FC, într-un interviu.

Audiențe fără precedent

Audiențele TV au fost considerabile pentru actualul turneu din Australia și Noua Zeelandă.

În medie, semifinala dintre Anglia și Australia a fost urmărită de 7,3 milioane de telespectatori britanici la BBC, iar alte 3,8 milioane de oameni au urmărit-o online și prin platforma iPlayer.

Sferturile de finală ale Leoaicelor britanice împotriva Columbiei au atras o audiență medie de 5,9 milioane la postul ITV.

În Spania, o țară cu o populație mai mică decât cea a Marii Britanii, semifinala cu Suedia a fost cel mai urmărit meci de la Cupa Mondială feminină din istorie, cu o audiență maximă de 2,8 milioane de telespectatori și un share de 54%.

De asemenea, înfrângerea australiencelor în semifinala disputată în compania Angliei a fost cel mai vizionat program de televiziune difuzat vreodată în Australia, cu peste 11 milioane de telespectatori la minutul de aur.

Finala de duminică va fi difuzată în Anglia atât de BBC, cât și de ITV, iar televiziunea publică RTVE va transmite meciul în Spania.

Și în România, meciul va putea fi urmărit tot la televiziunea publică, pe TVR 1.

Pentru marii advertiseri, Cupa Mondială din acest an ”a fost confirmarea de care mai aveau nevoie pentru a începe să ia în serios fotbalul feminin în calitatea sa de cel mai urmărit sport feminin de echipă din lume”, a spus Victoire Cogevina Reynal, care lucrează la o companie de investiții în sport și tehnologie, care intenționează să cumpere participații la cluburile de fotbal feminin.

Ea a adăugat că marketerii nu ar trebui să compare, doar strict pe cifre, fotbalul feminin cu cel masculin:

”Femeile sunt cele care iau decizii cu privire la ce anume să consume, iar fotbalul feminin este locul potrivit pentru a face cunoscute mărcile care li se adresează”, a mai spus ea.

Georgina King, de la celebra companie de servicii juridice Linklaters din Londra, specializată în domeniul sportului, apreciază, la rândul său:

”Valoarea comercială potențială a fotbalului feminin nu a fost până acum nici înțeleasă cu totul, nici valorificată. Cu siguranță, în ultimul timp am asistat la o schimbare seismică în această privință. Trebuie amintit, totuși, că fotbalul feminin este încă în faza de pionierat și mai sunt multe de făcut.”

Punctul de inflexiune

Finala de duminică nu este primul eveniment major la care așteptările sunt mari pentru fotbalul feminin din perspectiva audienței și a potențialului de business.

O situație similară a fost anul trecut, când Naționala Angliei, condusă de Sarina Wiegman, a câștigat Campionatul European chiar pe teren propriu, ceea ce a condus la o creștere de 200% a prezenței publicului pe stadioanele din Premier League, varianta feminină, potrivit șefei diviziei de business sportiv la Deloitte, Amy Clarke.

”Victoria Angliei la Euro a fost considerată punctul de inflexiune în ce privește creșterea fotbalului feminin. Abia îmi pot imagina cât de mult va crește iar audiența la meciuri în noul sezon, după această Cupă Mondială.”

Creșterea este uriașă, dar trebuie ținut cont de baza scăzută de la care s-a plecat.

Este adevărat că unele meciuri atrag zeci de mii de fani. Echipa feminină de la Arsenal a jucat cu casa închisă, pe stadionul ”Emirates”, cu 60.000 de locuri ocupate la un meci de fotbal feminin. Dar media numărului de spectatori în liga feminină engleză este încă de abia aproximativ 6.000 de spectatori, comparativ cu aproape 40.000 de spectatori în Premier League, varianta masculină.

Amanda Staveley, co-proprietara celor de la Newcastle, atrage atenția și asupra audiențelor TV.

”Televiziunile au probleme. În acest moment, oamenii nu se prea uită la jocurile de fotbal feminin”, a spus ea.

Pentru a crește audiența, ea crede că televiziunile și proprietarii trebuie să programeze jocurile de fotbal feminin la ore diferite față de cele din liga masculină.

Cupa Mondială din acest an se suprapune, parțial, cu începutul sezonului în marile campionate de fotbal din Europa, inclusiv Premier League, cea mai populară competiție din lume, însă fusul orar diferit nu a pus probleme, din acest punct de vedere.

Marele scandal din Spania. Uite contractul, nu e contractul

Majoritatea jucătoarelor din Naționala Spaniei joacă în liga internă, care își desfășoară jocurile în format complet profesionist abia din sezonul 2022-2023. Anterior, era un fotbal semi-profesionist.

Chiar din primul sezon, liga feminină spaniolă s-a confruntat cu un scandal monstru. Sponsorul de nume al ligii, compania de telecomunicații Finetwork, a declarat, chiar la începutul primului sezon, că nu va își va onora obligațiile de plată, deoarece nu recunoaște că ar fi semnat vreun contract. De partea cealaltă, Liga a susținut că fusese semnat un contract pe trei sezoane, pentru 15 milioane de euro, din care 4 milioane de euro pentru primul sezon.

În cele din urmă, la o lună după începerea competiției, cele două părți au ajuns la un numitor comun, iar ”Liga F” și-a primit și banii, și sponsorul de nume.

Real Madrid, cel mai valoros club din lume și cel mai de succes din istoria europeană a fotbalului masculin, a înscris o echipă în liga feminină spaniolă abia în 2020, după ce a cumpărat o echipă mai mică în sezonul precedent, Club Deportivo TACÓN, și i-a preluat locul în primul eșalon, după ce tocmai promovase din liga a doua.

Acum, prezența Spaniei în finală se datorează în mare măsură golului de excepție marcat de Olga Carmona, jucătoare care evoluează ca fundaș stânga chiar în echipa feminină de la Real Madrid.

scroll to top