Apărarea aeriană a Republicii Moldova, finanțată cu bani europeni
Consiliul Uniunii Europene a decis să îi acorde Republicii Moldova suma de 9 milioane de euro pentru consolidarea capacităţii de apărare aeriană. Este cea mai recentă dintr-un set de măsuri menite să ajute Republica Moldova să îşi întărească securitatea, transmite Radio România.
Republica Moldova va beneficia de 9 milioane de euro, prin care vor fi finanțate sistemele de intercepție aeriană cu rază scurtă de acțiune din cadrul armatei.
Aceste fonduri completează o altă măsură de asistență, în valoare de 41 de milioane de euro, care a fost adoptată în aprilie anul acesta și care viza modernizarea capacităților de apărare în domeniul mobilității, supravegherii aeriene, atacurilor cibernetice și în domeniul logisticii.
Începând cu 2021, Republica Moldova a beneficiat de patru măsuri similare, iar fondurile, în valoare totală de 137 de milioane de euro, vizează îmbunătățirea eficienței operaționale în general, dar și apropierea de standardele europene.
Un alt efect ar fi interoperabilitatea, astfel ca Moldova să poată participa la misiunile și operațiunile militare ale Uniunii.
Toate aceste măsuri sunt dublate și de acordul de securitate între Uniunea Europeană și Republica Moldova, semnat luna trecută la Bruxelles, un acord care va deschide și mai mult colaborarea militară dintre statele Uniunii și Chișinău.
Printre noile posibilități se numără participarea la sistemul de achiziții militare comune, precum și la diversele exerciții și operațiuni.
Pe fond, Republica Moldova este cel mai afectat stat de războiul din Ucraina și de atacurile hibride ale Rusiei.