Apple Music | O nouă opțiune permite ascultarea melodiilor la o calitate superioară
Serviciul de streaming Apple Music a activat opţiunea Lossless Audio, utilizatorii acestuia putând să asculte zeci de milioane de melodii la calitatea unui CD audio şi chiar mai ridicată.
Lossless Audio are două niveluri de calitate: 16 biţi la 44.1 kHz (nivel de CD audio) şi 24 biţi la 48 kHz. Pentru calitatea mai ridicată, utilizatorul va avea nevoie de ajutorul unui echipament extern, precum un Digital-to-Analog Converter.
Din cele peste 75 de milioane de melodii oferite de Apple Music, compania americană spune că peste 20 de milioane sunt disponibile în formatul Lossless Audio, care este acum oferit pe dispozitivele Apple, urmând să ajungă şi pe Android.
Cu aceeaşi ocazie, Apple a lansat şi opţiunea de sunet spaţial, folosind tehnologia Dolby Atmos. Aceasta adaugă canale pe înălţime, dând senzaţia de spaţialitate.
Numărul melodiilor cu sunetul spaţial este mai mic, iar Apple a realizat o serie de playlist-uri dedicate, pentru a le evidenţia mai bine.