Închide

Atenție la dobânzi! Noiembrie ar putea consemna cea mai mare inflație din istoria zonei euro

Avatar
euro, currency, finance

Celebra sculptură a monedei euro, din fața fostului sediu al Băncii Centrale Europene de la Frankfurt. Fotografie de MichaelM pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Zona euro traversează în acest sfârșit de an perioada cu cea mai mare inflație de la înființarea monedei unice europene, la sfârșitul secolului trecut, potrivit estimărilor unui grup de economiști chestionați de publicația Bloomberg.

Prețurile de consum din zona euro, care cuprinde cele 19 țări care folosesc moneda europeană, au crescut în ritm anual cu 4,5% în noiembrie, potrivit estimărilor mediene ale grupului de 40 de economiști și analiști economici care fac parte dintr-un panel Bloomberg. Eurostat își va prezenta primele estimări marți.

Fiecare dintre cei 40 de respondenți prognozează o accelerare a inflației față de nivelul de 4,1% înregistrat luna trecută, nivel care reprezintă deja egalarea recordului din perioada crizei financiare din 2008.

Aceste creșteri fără precedent ale prețurilor reflectă creșterea tarifelor la energie și blocajele apărute pe lanțurile globale de aprovizionare.

Factorii de decizie din cadrul Băncii Centrale Europene vor fi nevoiți să ia, în curând, decizii cu privire la viitorul programului de stimulente destinate ajutării economiilor în criza pandemică, dar vor fi nevoiți să ia în seamă, tot mai mult, presiunile inflaționiste. Totuși, BCE continuă să insiste că această criză inflaționistă este una tranzitorie, în condițiile în care presiunile subiacente rămân prea slabe pentru a se autosusține.

”Nu ne așteptăm ca evaluările Băncii Centrale Europene privind presiunile subiacente ale prețurilor să se modifice înainte de reuniunea din decembrie. Este probabil ca presiunile subiacente să rămână mai stabile”, apreciază Maeva Cousin, economist la Bloomberg Economics, într-un raport prezentat vineri.

Cea mai mare rată a inflației generală din zona euro prognozată în sondaj este cea a specialiștilor de la Capital Economics, ai cărui economiști se așteaptă la 4,7%. Cea mai scăzută este de 4,2% – care reprezintă deja depășirea recordului din 2008 – anticipată de șase membri ai panel-ului de analiști.

scroll to top