Închide

Avem 1000 de km de autostradă. Ministrul Transporturilor anunță când vom bifa următoarea mie

Avatar
Timp de citire: 2 minute

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindenau, a declarat, sâmbătă, că, în 5-6 ani, se va atinge a doua mie de kilometri de autostradă în România, deoarece în prezent sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă şi drum expres. Deocamdată, după 30 de ani de la Revoluţie, s-a atins borna de 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres.

”Deocamdată s-a atins o bornă, destul de târziu, la 30 de ani de la Revoluţie, borna de 1.000 de km de autostradă. În acest moment sunt în lucru aproximativ 750 de kilometri şi ştiţi acele şantiere (…) se vede că se lucrează pe toate şantierele, iar rezultatele vor veni  (…) eu am spus că, până la sfârşitul anului viitor, undeva la 250 de  km de autostradă sau drum expres, cel puţin. În 2025 probabil iarăşi peste 100 de km pe an se vor deschide”, a declarat Sorin Grindeanu citat de news.ro.

Ministrul Transporturilor a precizat că a semnat anul trecut contracte de peste 10 miliarde de euro, pentru proiecte de infrastructură.

”Tot ce am semnat anul trecut – şi am semnat contracte de peste 10 miliarde de euro – şi au început lucrările şi aceste lucruri se văd şi se vor vedea în anii viitori, indiferent dacă rămâne Grindeanu la Ministerul Transporturilor, pentru că proiectele merg mai departe şi e foarte bine”,

a mai afirmat Grindeanu.

Acesta crede că a doua bornă – 2.000 de kilometri de autostradă – ar putea fi atinsă în 5-6 ani.

”Eu cred că în 5-6 ani se va atinge cealaltă mie de kilometri pentru că acum sunt 750 km în lucru. Indiferent de preşedinte sau de guvern, orice om responsabil nu poate să vină şi să zică   «gata, opriţi şantierele că le-a început  Grindeanu în 2022 şi 2023». Nu se mai poate. Sunt pe finanţări europene, sunt lucruri care merg înainte. Doar situaţii excepţionale ar duce, dar eu estimez că în 5-6-7 ani vom atinge cealaltă mie de kilometri, deci vom avea 2.000”,

a adăugat Grindeanu.

scroll to top