Arhiva tag-ul pentru: construcție

Raport: Companiile au închiriat în primele nouă luni 750.000 mp spaţii logistice şi industriale
ImobiliareVolumul spaţiilor logistice şi industriale închiriate în primele nouă luni ale anului a totalizat circa 750.000 metri pătraţi, reprezentând o creştere de 30% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport publicat…

Revoluție “verde” în România! 26 de fabrici de reciclare a deșeurilor, cu bani din PNRR
Fonduri UE, Industrie, Mediu, PubliceContractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, a fost semnat miercuri, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, într-un…

Podul de Flori devine realitate! Construcție impresionantă care va lega România de sora Moldova
Construcții, Investiții, Publice, TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, împreună cu alți oficiali, au dat startul construcției pentru Podul de Flori, primul astfel de pod construit între România și Republica Moldova. Acest pod va fi capătul Autostrăzii Unirii,…

Codul Urbanismului | Case de maxim 150 mp ar putea fi ridicate fără autorizație de construcție
Construcții, ImobiliareMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil procesul privind obţinerea autorizaţiilor de construire, iar pentru unele tipuri…

Surpriză la Heineken. Gigantul are planuri de construcție a unei fabrici de bere într-o țară arabă
Food&Drink, Industrie, Lumea, ORIGINALGigantul olandez Heineken a anunțat recent planuri de a construi o fabrică mare în Emiratele Arabe Unite, plănuind să producă mărci precum Amstel, Heineken, Kingfisher și Birra Moretti, într-un termen nu mai scurt de trei ani, scrie…

Câți kilometri de autostradă și drum expres sunt în construcție în România? Veștile sunt bune
Construcții, TransportO veste bună pentru țara noastră, în plin an electoral. România are acum în construcție 1.280 de kilometri de autostradă și drum expres, proiecte începute acum câțiva ani. Sunt mai mulți kilometri decât au fost construiți în…

George Simion a prezentat o casă construită în 12 zile cu 29.300 de euro
Construcții, ImobiliareLiderul AUR, George Simion, a prezentat, luni, o casă construită în 12 zile, pentru o familie nevoiaşă. Locuinţa, afirmă Simion, are 60 metri pătraţi şi a costat 29.300 de euro.
”Se poate să construim la 35.000 de euro. Uite, casa…

Suntem pregătiți? Al doilea producător auto chinez ca mărime caută loc pentru o fabrică în Europa
America, Asia, Europa, Industrie, TransportConstructorul auto chinez Geely analizează mai multe locaţii pentru o uzină în Europa dar nu a luat încă o decizie definitivă cu privire la producţia locală, au declarat mai mulţi directori de la Geely pentru Reuters, cu ocazia Salonului…

România a reușit să utilizeze integral fondurile UE alocate pentru infrastructură (Grindeanu)
Fonduri UE, TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că România a reușit să utilizeze integral fondurile europene alocate pentru îmbunătățirea infrastructurii în exercițiul financiar 2014-2020.
Suma totală absorbită depășește…

Burduja nu renunță: licitația pentru studiul de fezabilitate de la Tarnița-Lăpușești va fi reluată
Energie, PubliceLicitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița - Lăpuștești a fost reluată ”de urgență”, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe pagina sa…

Burduja a dat-o de gard: licitația pentru mega-proiectul ”de suflet” Tarnița-Lăpuștești, anulată din lipsă de oferte
Energie, PubliceLicitația pentru un nou studiu de fezabilitate privind construirea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti a fost anulată, după ce nu a fost depusă nicio ofertă până la termenul de depunere, care a expirat pe…

Cât costă să faci o casă, cu tot cu racordul la utilitățile publice?
ConstrucțiiOdată cu restricțiile din timpul pandemiei a crescut și numărul celor care își doresc să schimbe apartamentul din bloc cu o casă, cu propria curte, cu mai multă intimitate și cu tot confortul pe care și-l doresc și și-l permit.Fie…

Huawei începe anul viitor construcţia primei sale fabrici din Europa
Construcții, Europa, IT&CHuawei din China va începe să-şi construiască fabrica de echipamente de reţea de telefonie mobilă în Franţa anul viitor, a declarat o sursă familiarizată cu chestiunea, continuând planurile pentru prima sa unitate de producţie din…

În sfârșit! Ministrul Justiției anunță construirea a două noi penitenciare
Investiții, LegislațieMinistrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că pentru anul viitor, instituţia pe care o conduce va solicita o uşoară majorare bugetară, faţă de acest an şi că se vor construi două penitenciare noi în România, primele după mulţi…

Avem 1000 de km de autostradă. Ministrul Transporturilor anunță când vom bifa următoarea mie
TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindenau, a declarat, sâmbătă, că, în 5-6 ani, se va atinge a doua mie de kilometri de autostradă în România, deoarece în prezent sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă şi drum expres. Deocamdată,…

Autorizație de construcție pentru Centura Aradului. Când va fi gata proiectul de 300 milioane lei?
Construcții, TransportAstăzi a fost emisă autorizația de construcție pentru Centura de Sud-Est a municipiului Arad, un proiect evaluat la 308 milioane de lei, anunță agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara. Proiectul de 308 milioane…

Ministrul Energiei: “Interes masiv” al investitorilor străini în hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești
Investiții, PubliceCaietul de sarcini privind întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa - Lăpuşteşti este aproape finalizat, a afirmat Ministrul Energiei, Sebastian…

Mai multe legume românești la supermarket | România începe construcția a 6 centre de colectare
Agricultură, Eveniment, Food&DrinkMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că, în acest an, va începe construirea primelor şase centre de colectare legume-fructe, din totalul celor 15 care vor fi realizate în România. Social-democratul a adăugat…

Construcțiile, la pământ. Numărul autorizațiilor de construire a scăzut dramatic
ConstrucțiiNumărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România a scăzut, în primele şapte luni, cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică…

Iată ce e nevoie să faci atunci când deţii o cabană la munte sau vrei să îți construiești una
Construcții, TurismO cabană la munte este un refugiu al liniştii şi frumuseţii naturii, un loc unde poţi scăpa de agitaţia zilnică şi te poţi bucura de momente de relaxare şi aventură. Indiferent dacă deţii deja o cabană sau îţi doreşti să achiziţionezi…
