Închide

Avertisment OMS: Îndulcitorii fără zahăr, efecte potenţiale nedorite în cazul utilizării pe termen lung

Avatar
sugar, sugar-free, wood

Fotografie de geralt pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS) a emis luni o recomandare împotriva utilizării îndulcitorilor fără zahăr (NSS) pentru controlul greutăţii sau pentru reducerea riscului de boli netransmisibile (BNT), relatează Xinhua.

Ghidul OMS se bazează pe constatările unei revizuiri sistematice a dovezilor disponibile, care sugerează că utilizarea NSS nu conferă niciun beneficiu pe termen lung în reducerea grăsimii corporale la adulţi sau copii. Potrivit AGERPRES, rezultatele revizuirii sugerează, de asemenea, că pot exista efecte potenţiale nedorite de la utilizarea pe termen lung a NSS, cum ar fi un risc crescut de diabet de tip 2, boli cardiovasculare şi mortalitate la adulţi.

“Înlocuirea zaharurilor libere cu NSS nu ajută la controlul greutăţii pe termen lung. Oamenii trebuie să ia în considerare alte modalităţi de a reduce consumul de îndulcitori fără zahăr, cum ar fi consumul de alimente cu zaharuri naturale, fructele sau alimentele şi băuturile neîndulcite”, a spus Francesco Branca, directorul OMS pentru nutriţie şi siguranţă alimentară. “NSS nu sunt factori dietetici esenţiali şi nu au valoare nutriţională. Oamenii ar trebui să reducă cu totul dulceaţa dietei, cât mai devreme în viaţă, pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea”, a precizat el.

Recomandarea se aplică tuturor persoanelor, cu excepţia persoanelor cu diabet preexistent şi include toţi îndulcitorii nenutritivi sintetici şi naturali sau modificaţi care nu sunt clasificaţi ca zaharuri şi care se găsesc în alimente şi băuturi fabricate sau vânduţi pentru a fi adăugaţi la alimente şi băuturi de către consumatori. NSS includ de obicei acesulfam de potasiu, aspartam, advantame, ciclamaţi, neotam, zaharina, sucraloza, stevie şi derivaţi de stevie.

Recomandarea nu se aplică produselor de îngrijire personală şi de igienă care conţin NSS, cum ar fi pasta de dinţi, crema pentru piele şi medicamente, sau zaharurilor cu conţinut scăzut de calorii şi alcoolilor de zahar (polioli), care sunt zaharuri sau derivaţi ai zahărului care conţin calorii şi, prin urmare, nu sunt considerate NSS.

scroll to top