Avertismentul lui Mike Pompeo către europeni: Nu cădeţi pradă “dependenţei” de China!
“Partidul Comunist Chinez doreşte să vă forţeze să alegeţi” între Statele Unite şi China, a avertizat el, într-o videoconferinţă, la summitul privind democraţia de la Copenhaga.
”Nu se poate urma această alternativă fără a nega cine suntem. Democraţiile care depind de regimuri autoritare nu-şi merită numele ”, a spus el.
“Sper să aud mai multe declaraţii publice din partea Europei despre provocarea chineză”, a adăugat secretarul de stat american într-unul dintre cele mai dure discursuri rostite până în prezent la adresa Beijingului.
”Trebuie să vorbim clar. Mai presus de toate, trebuie să acţionăm într-o manieră decisivă pentru a nu lăsa loc niciunei confuzii în alegerea dintre tiranie şi libertate”, a insistat Mike Pompeo, la două zile după întâlnirea cu înaltul oficial chinez Yang Jiechi în Hawaii.