Închide

Banca Centrală a Rusiei suspendă vânzarea de valute străine cetățenilor

Avatar
coins, banknotes, money

Fotografie de stevepb pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Vânzarea de valute străine va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat miercuri într-un comunicat de presă Banca Centrală a Rusiei, lovită de sancţiuni occidentale fără precedent din cauza ofensivei ruse în Ucraina, transmite AFP.

Între 9 martie şi 9 septembrie 2022,”băncile nu vor putea vinde valută străină cetăţenilor”, se arată în comunicat, care adaugă că ruşii vor putea, totuşi, să schimbe valută străină în ruble în această perioadă.

Retragerea de numerar din conturile în valută deschise în băncile ruseşti va fi limitată la 10.000 de dolari americani până pe 9 septembrie, restul putând fi retras doar în ruble la cursul de schimb curent, potrivit aceleiaşi surse.

Retragerile pot fi efectuate numai în dolari americani şi doar la casierie, indiferent de moneda contului, se arată în comunicat, care menţionează că intervalul de timp pentru orice astfel de tranzacţii ar trebui să fie “de câteva zile”, potrivit DCNews.

Rubla a doborât luni noi recorduri istorice de depreciere faţă de monedele occidentale, în contextul în care Rusia este lovită de sancţiuni occidentale fără precedent, care au vizat în special Banca Centrală şi cele mai mari bănci ale ţării.

Marţi, economia rusă a suferit o nouă lovitură, după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat un embargo asupra importurilor de petrol şi gaze din Rusia.

Banca Centrală a Rusiei, intervenţie de teama retragerilor masive din bancomate şi depozite bancare

Banca Centrală a Rusiei a transmis un mesaj în care a făcut apel la calm, în contextul sancţiunilor aplicate de către Occident.

Banca Centrală a Rusiei a dat asigurări că “are instrumentele şi resursele necesare pentru a menţine stabilitatea financiară şi a asigura continuitatea operaţională a sectorului financiar”. Instituţia financiară are rezerve de aproximativ 630 de miliarde de dolari.

Comisia Europeană, Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au decis sâmbătă îngheţarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, iar unele bănci ruseşti au fost excluse din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale.

Din cauza temerilor privind sancţiunile internaţionale, Banca Centrală a Rusiei a fost forţată vineri să majoreze sumele de bani cu care sunt aprovizionate ATM-urile, cererea pentru numerar ajungând la cel mai ridicat nivel din martie 2020.

scroll to top