Banca Mondială: Economia României va scădea cu 5,7% în 2020


Autor:    -  

Timp de citire: < 1 minut

Banca Mondială estimează că economia României va scădea cu 5,7% în 2020 și că se va recupera cu parțial cu o creștere de 5,4% în 2021, conform raportului “Perspective economice globale” aferent lunii iunie. 

Raportul Băncii Mondiale menționează că “statele importatoare de bunuri care sunt adânc integrate în comerțul și lanțurile de valoare globale sunt în mod special expuse la evoluțiile mondiale”, făcând referire la Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Turcia.

Spre comparație, datele din luna mai ale Comisiei Europene referitoare la România vorbeau de o scădere economică de 6% pentru 2020 și o revenire pe plus apreciată la doar 4,2% în 2021.

Referitor la economia globală, tot Banca Mondială estimează un declin de 5,2% în 2020, declin datorat pandemiei de COVID-19.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!