Barurile, restaurantele și pârtiile din Franța s-ar putea redeschide mai târziu decât era estimat
Barurile și restaurantele din Franța nu se vor redeschide până cel puțin la jumătatea lunii februarie, a anunțat guvernul francez, joi, deoarece numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este în continuare ridicat, transmite Euronews.
Premierul Jean Castex a declarat, joi, că numărul de noi cazuri zilnice este în medie de 15.000, de trei ori mai mult decât pragul stabilit de guvern pentru relaxare suplimentară.
De asemenea, premierul a apărat strategia de vaccinare aleasă de Franța, intens criticată până acum.
Barurile și restaurantele, care sperau să se redeschidă pe 20 ianuarie, se vor deschide la jumătatea lunii februarie „cel mai devreme”, a spus Castex.
Locațiile culturale, inclusiv muzeele și cinematografele, care trebuiau să se redeschidă înainte de Crăciun, vor rămâne, de asemenea, închise, la fel ca și teleschiurile din stațiunile de schi.
Guvernul se va întruni pe 20 ianuarie pentru a decide dacă este posibilă redeschiderea la timp pentru vacanțele școlare din februarie.
Restricțiile pe timp de noapte, de la 20:00 la 06:00, au fost prelungite cu încă două săptămâni.
Peste 25.300 de cazuri au fost înregistrate în 24 de ore până miercuri după-amiază. Numărul morților a crescut cu 291 la 66.565, al doilea cel mai mare din Europa continentală.
De asemenea, autoritățile au anunțat, joi, că au fost detectate 19 persoane infectate cu noua tulpină de COVID-19. Varianta britanică este cu până la 70 la sută mai transmisibilă.
Castex a declarat că granița cu Marea Britanie va rămâne închisă “până la o notificare ulterioară” pentru oricine nu poate arăta un test negativ.
Încă nu ne-am revenit. Trebuie să ne întoarcem la un ritm descendent. Aceasta este condiția pentru a recâștiga controlul epidemiei, a spus Castex.
El a descris situația actuală ca fiind „fragilă”, cu peste 2.500 de noi spitalizări și peste 200 de internări în unități de terapie intensivă în fiecare zi.
În ceea ce privește strategia de vaccinare adoptată de Franța, care a fost aspru criticată în ultimele zile pentru faptul că se aplică lent, Castex a spus că planul constă în administrarea unei prime doze de vaccin la un milion de oameni înainte de sfârșitul lunii.
Țara a primit până acum peste 1 milion de doze, dar a vaccinat aproximativ 45.000 de persoane din 27 decembrie, a declarat ministrul Sănătății Olivier Véran. El a subliniat că ritmul este de a accelera la zeci de mii pe zi.
Germania și Italia, care și-au început campania de vaccinare în aceeași zi cu Franța, au vaccinat până acum peste 367.000 și respectiv 326.000 de persoane.
Franța urmează să primească săptămânal livrări de 500.000 de doze de vaccin Pfizer / BioNTech până la sfârșitul lunii februarie, livrările crescând apoi la un milion de doze pe săptămână. La acestea se va adăuga vaccinul Moderna, care a fost aprobat miercuri de Agenția Europeană pentru Medicamente, cu peste 100.000 de doze care urmează să fie administrate luna aceasta. Acestea vor fi urmate de jumătate de milion de doze în februarie, mai mult de un milion în martie și aprilie și două milioane de doze în mai și iunie.
În total, Franța urmează să primească 78 de milioane de doze înainte de începutul verii, a spus Véran. El a mai spus că pentru a vaccina cât mai multe persoane cât mai repede posibil, guvernul ar putea întârzia a doua injecție a vaccinului Pfizer / BioNtech de la trei săptămâni la șase săptămâni. El a subliniat, de asemenea, că „vaccinul este sigur” și că efectele secundare „sunt extrem de rare, de ordinul unui pacient la 100.000 vaccinați„, afectând în cea mai mare parte persoanele „foarte alergice”.