Bosch va deschide o fabrică de cipuri auto în iunie
Grupul german de tehnologie Bosch a declarat luni că va deschide o fabrică de cipuri auto la Dresda, în iunie, pentru a-și consolida poziția de lider în cipurile cu senzori care vor stimula industria automobilelor electrice, potrivit Reuters.
Fabrica de 1 miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) va produce cipuri cu senzori pentru vehiculele electrice și hibride.
Bosch a început să testeze producția complet automatizată de prototipuri, un pas către începerea producției pe scară largă la sfârșitul anului, a spus compania.
Fabrica nu va produce tot felul de cipuri cu semiconductori de care e mare nevoie în prezent, penuria de cipuri provocând perturbări în industria auto globală, ci așa-numitele microcipuri ASIC, remediind doar părți ale blocajelor și numai de la sfârșitul anului 2021 încolo.
Fabrica, finanțată parțial de Saxonia și de guvernul federal din Berlin, va angaja 700 de persoane. Planurile pentru fabrică au fost anunțate în 2017.
Guvernele locale și federale vor să facă din Dresda un centru pentru cercetarea și fabricarea semiconductorilor.