BT Mic a finanțat peste 1.000 de afaceri mici prin InvestEU, în doar 4 luni de la anunțarea programului în România
Parteneriatul dintre Fondul European de Investiții (FEI) și BT Mic, cea mai mare instituție de microfinanțare din România, în cadrul programului InvestEU, anunțat în toamna anului trecut, s-a concretizat până acum, în cele patru luni de la lansare, în finanțarea a peste 1.000 de afaceri mici, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Transilvania.
Pentru antreprenorii aflați la început de drum, parteneriatul, anunțat anul trecut, înseamnă oportunități de finanțare cu garanție europeană. BT Mic este prima instituție din România care a semnat o nouă colaborare cu FEI în cadrul InvestEU.
Ce înseamnă primele finanțări din cadrul programului:
- Impact local: cele peste 1.000 de afaceri mici sunt în 500 de localități din România, având activitate în aproape 200 de domenii;
- Acces la finanțare: pentru 75% dintre clienți, acestea sunt primele finanțări de business;
- Incluziune financiară: aproape 20% dintre clienți sunt start-up-uri, cu activitate de sub un an.
“Ne bucurăm că am ajuns într-un timp atât de scurt la mai bine de 1.000 de antreprenori. Continuăm în aceeași direcție pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe afaceri care sunt la început de drum”, declară Cristina Sindile, CEO BT Mic.
Parteneriatul cu Fondul European de Investiții facilitează acordarea de credite pentru 7.500 de afaceri mici, în valoare totală de 100 de milioane de euro.
BT Microfinanțare (BT Mic) face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania și se adresează companiilor cu o cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei din toate domeniile de activitate. BT Mic facilitează accesul la finanțare: peste 70% din clienți au luat primul credit de business prin intermediul său. Până în prezent, compania a sprijinit peste 23.000 de afaceri mici să crească.









