Bulgăroaica Georgieva, susținută în unanimitate de UE pentru încă un mandat în fruntea FMI

,
Autor:    -  
Kristalina Georgieva
Sursa foto: Kristalina Georgieva / X.

Timp de citire: 2 minute

Miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene și-au exprimat marți, în unanimitate, sprijinul pentru al doilea mandat pentru la conducerea Fondului Monetar Internațional al bulgăroaicei Kristalina Georgieva, transmite agenția Reuters.

Actualul mandat de cinci ani al lui Georgieva se încheie la 30 septembrie 2024. În mod tradițional, țările europene recomandă directorul general al FMI, iar Statele Unite îl recomandă pe cel al Băncii Mondiale. Ambele instituții își au sediul central la Washington.

”Miniștrii UE au convenit să o susțină împreună pe Kristalina Georgieva pentru un al doilea mandat de director general al FMI”, a declarat Vincent Van Peteghem, ministrul belgian de Finanțe.

Potrivit aceleiași surse, nu există alți candidați sau alte propuneri alternative.

Decizia anunțată marți părea deja o formalitate, după ce miniștrii de Finanțe ai celor mai mari două economii ale blocului comunitar, Germania (Christian Lindner) și Franța (Bruno Le Maire), și-au exprimat ambele sprijinul pentru un nou mandat.

Președintele Eurogrupului, irlandezul Paschal Donohoe, prezentat anterior drept un potențial rival pentru funcția din vârful ierarhiei FMI, a declarat luni, după o întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro, că Georgieva a condus instituția prin numeroasele crize – pandemia de Covid și războiul din Ucraina – într-un ”mod incredibil de incluziv și eficient”, notează și Bloomberg.

Georgieva, de naționalitate bulgară, este a doua femeie care conduce FMI și prima persoană care provine dintr-o economie de piață emergentă. În 2019, ea a devenit cel de-al 12-lea director general al FMI de la înființarea instituției, în 1944.

Georgieva, care se descrie drept ”veșnic optimistă”, a fost aleasă director general al Fondului Monetar Internațional în luna septembrie a anului 2019 și a condus de atunci instituția prin șocuri uriașe ale economiei mondiale, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, la doar câteva luni după ce a preluat funcția, până la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Anterior, Kristalina Georgieva a fost director executiv al Băncii Mondiale. În perioada 1 februarie 2019 – 8 aprilie 2019, ea a fost președinte interimar al Grupului Băncii Mondiale. Începând cu 2010, a lucrat la Comisia Europeană, unde a ocupat funcția de comisar pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și răspuns la crize, apoi de vicepreședinte pentru buget și resurse umane.

Georgieva are un doctorat în științe economice și un master în economie politică și sociologie de la Universitatea de Economie Națională și Mondială din Bulgaria, unde a predat, de asemenea, din 1977 până în 1991.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!