Închide

Bursele din întreaga lume au înregistrat cea mai slabă zi din ultimii aproape doi ani

Avatar
graph, diagram, recession

Fotografie de Mediamodifier pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Bursele din toată lumea s-au prăbușit joi, după ce Wall Street a înregistrat cea mai slabă zi din ultimii aproape doi ani, pe fondul îngrijorării tot mai mari privind impactul inflației asupra creșterii economice și a profitabilității companiilor.

Indicele Stoxx Europe 600 s-a scufundat cu 2,3 procente, fiind tras în jos de companiile din domeniul tehnologiei și al consumului. Principalii indici din țările europene au scăzut cu peste 1%, iar indicele britanic FTSE 100 a scăzut cu 2,7 la sută. Nikkei 225 din Japonia a scăzut cu 1,9%, iar indicele Hang Seng din Hong Kong a coborât cu 2,5%.

După ce S&P 500 a scăzut miercuri cu 4 procente, contractele futures au semnalat că indicele de referință va scădea cu peste un procent la deschiderea pieței americane de joi. Scăderea indicelui înseamnă că acesta se apropie de o ”piață bear”, denumirea de pe Wall Street pentru o scădere susținută, definită în mod obișnuit ca un declin de 20 de procente de la un vârf recent. La închiderea ședinței de tranzacționare de miercuri, indicele S&P 500 scăzuse cu 18,2% față de recordul din 3 ianuarie, potrivit DCNews.

Acțiunile Cisco au scăzut cu 14 procente în premarket, după ce compania americană de tehnologie a avertizat miercuri că lockdown-ul din China din pricina COVID-19, întreruperile de aprovizionare și impactul războiului din Ucraina vor elimina creșterea veniturilor în trimestrul curent. Piețele din SUA au fost deja speriate în această săptămână după ce giganții din domeniul bunurilor de consum Walmart și Target au declarat că prețurile ridicate afectează profitabilitatea și schimbă obiceiurile de consum ale clienților.

Americanii au schimbat evoluția pieței petrolului. Cotațiile au scăzut cu 2%

Scăderea acțiunilor și îngrijorările legate de creșterea globală au crescut cererea pentru siguranța relativă a obligațiunilor guvernamentale. Randamentul obligațiunilor de trezorerie americane pe 10 ani a scăzut cu 6 puncte de bază, sau 0,06 puncte procentuale, până la 2,82%, revenind la nivelul de la sfârșitul lunii aprilie și înainte ca Rezerva Federală să majoreze dobânzile cu jumătate de punct procentual. Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a scăzut cu 10 puncte de bază, la 0,93%.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de joi, cu tranzacţii de 6,839 milioane lei (1,382 milioane euro), efectuate în primele 30 de minute după începerea operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a consemnat o depreciere de 1,24%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a “pierdut” 1,25%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un declin de 1,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a scăzut cu 1,04%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a deschis în scădere cu 0,48%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 1,01%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe minus cu 1,06%.

Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Altur (12,79%), Socep (2,5%) şi Antibiotice (1,51%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Condmag (-5,88%), Turbomecanica (-3,69%) şi Romgaz (-3,33%).

scroll to top