Care sunt europenii cărora le e cel mai frică de Bau-Bau? Românii, la mijlocul clasamentului


Autor:    -  
ghosts, gespenter, spooky
Fotografie de Mysticsartdesign pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Biroul European de Statistică – Eurostat, a publicat un raport tocmai potrivit pentru weekend-ul de Halloween. La nivelul Uniunii Europene, în 2019, 4,9% dintre locuitorii UE s-au declarat nemulțumiți că nu au suficientă lumină diurnă în locuința lor, în sensul că locuința este prea întunecată, iar acest lucru este privit ca o problemă pentru gospodărie.

Dwelling Too Dark Top 4

Cui îi e frică de Bau-Bau, top 4. Sursa foto: Eurostat.

Unul din zece maltezi a considerat că locuința sa este prea întunecată, statul insular înregistrând cea mai mare pondere în rândul statelor membre ale UE. Malta a fost urmată de Portugalia (8,2%), Ungaria (8,0%) și Letonia (7,9%).

La polul opus, cele mai mici procente s-au înregistrat în Slovacia (2,8%, date din 2018), Cehia (2,9%), Italia (3,2%, date din 2018), Cipru (3,2%) și Olanda (3,3%).

Share Of Population Considering Their Dwelling Too Dark

Sursa foto: Eurostat.

Cu 4,5%, România se situează în imediata apropiere a mediei de 4,9% la nivelul întregii Uniuni Europene.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!