Coloșii tutunului au virat mai mulți bani la bugetul de stat. 5000 de angajați în România
Companiile majore de tutun care deţin circa 95% din piaţa legală a tutunului (BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco) au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020. Pe plan local, cele patru companii – BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco – angajează direct aproape 5.000 de salariaţi, având în România trei fabrici.
În 2020, pe fondul scăderii veniturilor din energie, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la buget. De asemenea, tot în 2020, România a devenit al doilea producător european de ţigarete, după Polonia şi la egalitate cu Germania. Potrivit INS, în 2021 totalul exporturilor de produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuţia pozitivă a tutunului la balanţa de plăţi fiind de circa un miliard de euro.
În acest context, producătorii atrag atenţia că pentru a putea continua creşterea, inclusiv a contribuţiilor la buget, este necesară asigurarea predictibilităţii fiscale pe termen mediu, prin adoptarea din vreme a unui nou calendar de accizare. Astfel, într-un scenariu optimist luat în calcul de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), sectorul tutunului ar putea contribui la economia românească cu 5,7 miliarde de euro anual, ceea ce ar însemna 2,56% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ar mai fi introduse noi restricţii pentru piaţa legală, cadrul fiscal ar fi predictibil, iar comerţul ilegal s-ar menţine la sub 10%.
Dragoş Bucurenci, director External Affairs, Philip Morris România, a subliniat necesitatea, din partea autorităţilor, a unei perspective pe termen mediu şi lung a politicii fiscale şi de un cadru de reglementare stabil. De asemenea, el a spus că, în perioada 2022 – 2023, Philip Morris International va mai investi în fabrica din Otopeni apeste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţile de producţie.
“Ne bucurăm să raportăm şi în acest an creşterea taxelor virate la bugetul de stat. Aceasta este rezultatul muncii depuse de oamenii noştri, al spiritului lor de adaptare la o perioadă dificilă, dar şi la transformarea prin care trece compania. Este, de asemenea, rezultatul a ceea ce am început în urmă cu aproape 30 de ani: demararea unor investiţii importante în România şi desfăşurarea activităţii în mod responsabil şi sustenabil. Tot ceea ce facem este pe termen lung şi are în vedere oamenii şi societatea în care trăim, dovezi ale angajamentului companiei de a construi un viitor fără fum. Doar în ultimul an investiţiile Philip Morris International în România au ajuns la aproape 100 de milioane de dolari. Din 2017, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiţi în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţile de producţie. Pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus avem nevoie şi din partea autorităţilor de o perspectivă pe termen mediu şi lung a politicii fiscale şi de un cadru de reglementare stabil”, a afirmat Bucurenci.
La rândul său, Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution România, a susţinut că aproape 75% din preţul unui pachet de ţigarete înseamnă taxe virate la stat, astfel că predictibilitatea politicii fiscale este esenţială pentru sectorul tutunului.









