Cât de aproape suntem de un dezastru?
Oamenii de știință spun că încălzirea globală nu va fi Armaggedon, însă nici ușor nu va fi. Transformările vor fi radicale.
Dacă nivelul dioxidului de carbon atmosferic se dublează, probabil că lucrurile nu vor duce spre apocalipsă, arată cele mai grave proiecții realizate de oameni de știință – dar, în același timp, am distrus deja mediul prea mult ca să mai sperăm la o revenire, citează Playtech.
Studiul Scientific American, este „cea mai importantă lucrare științifică climatică care a apărut în ultimii ani”, a declarat Andrew Dessler, Universitatea Texas A&M. Acesta nu prevede viitorul emisiilor de carbon – este încă în sarcina umanității să înceteze arderea combustibililor fosili dacă vrem să supraviețuim. În schimb, în studiu se estimează cât de mult vor crește temperaturile globale ca urmare a creșterii emisiilor.
Cercetarea a concluzionat că există o șansă de 66% ca Pământul să se încălzească cu 1,5 până la 4,5 grade Celsius. Acest lucru este devastator pentru civilizație și ecosistemul global, dar nu va duce la sfârșitul omenirii.
Una dintre cele mai mari evoluții a fost de a vedea modul în care schimbările climatice vor avea impact asupra norilor. Acestea sunt șocant de importante pentru menținerea planetei la rece. Dar Dessler spune că respectarea acestor predicții nu este chiar ideea în sine. „Nu este clar pentru mine cât vom câștiga în urma scăderilor suplimentare ale temperaturii”, a declarat Dessler pentru SciAm.
O problemă imensă cu încălzirea globală e sesizată în zonele polare. Temperaturile din regiunile polare cresc cel mai rapid din cauza curenţilor oceanici care transportă căldura spre poli şi, deoarece, gheţarii şi zăpezile cu efect de reflexie se topesc.
Oraşele ruseşti de la cercul arctic au înregistrat temperaturi incredibile. În Nijniaia Peşa temperatura a ajuns la 30 de grade C în 9 iunie, iar în Katanaga, unde în mod obişnuit la vremea asta a anului temperatura în timpul zilei era de aproximativ zero grade C, s-au înregistrat 25 de grade C în 22 mai. Precedentul record era de 12 grade C.









