
Hotărâre de guvern pentru acoperirea pierderilor cauzate de inundațiile de la CE Hunedoara
EnergieŞeful Cancelariei prim-ministrului Ionel Dancă a anunţat că Ministerul Economiei a iniţiat o hotărâre de Guvern prin care vor fi acoperite pierderile suferite de Complexul energetic Hunedoara din cauza inundaţiilor. Ajutorul prevăzut…

În sfârșit: Ordonanța privind despăgubirile pentru fermele afectate de secetă a fost adoptată
AgriculturăIonel Dancă, șeful cancelariei premierului Ludovic Orban, a anunțat la finalul ședinței de guvern de aseară că a fost adoptată Ordonanța de Urgență pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă.Această schemă…

ALRO riscă închiderea fără banii din schema de ajutor pentru marii consumatori industriali
IndustriePreşedintele Sindicatului Liber "Aluministul" din cadrul ALRO Slatina, Constantin Popescu, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că fabrica riscă să îşi închidă activitatea în condiţiile în care nu a primit încă banii conform…

ANALIZĂ Pas optimist de relaxare a tensiunilor comerciale UE-SUA. Homarul, primul produs vizat
America, Comerț, EuropaStatele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un acord cu privire la reducerea și eliminarea unor tarife vamale. E drept, acordul se aplică unui număr redus de produse. Este însă un semn al relaxării tensiunilor comerciale dintre cele…

CCR, discuții privind sesizarea lui Iohannis pe Codul Silvic și restituirea proprietăților
Imobiliare, MediuCurtea Constituţională a României urmează să discute pe 30 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură…

Ultimatumul a funcționat. Firma ce a câștigat licitația pentru 115 milioane de măști livrează
SănătateFirma Naguma Medical Supply, care a câștigat licitația pentru 115 milioane de măști care vor fi distribuite gratuit românilor din categoriile defavorizate, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că a livrat primele 10 milioane…

Industria de eCommerce, dar și afacerile 2Performant au prosperat în starea de urgență
ComerțCompania românească de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România ale cărei acțiuni urmează să intre la tranzacționare pe piața AeRo a BVB anul acesta, raportează o creștere a cifrei de afaceri…

Tesco va crea 16.000 de noi locuri de muncă permanente pentru a susține vânzările online
ComerțRetailerul britanic Tesco a declarat că va crea 16.000 de noi locuri de muncă permanente pentru a sprijini creșterea excepțională a afacerilor sale online, după ce măsurile de izolare aplicate pentru a lupta împotriva coronavirusului…

Planuri de vacanță în paradisul din Bali? Nu, e prea devreme, spun autoritățile indoneziene
TurismAutoritățile din insula indoneziană Bali au amânat termenul de reprimire a turiștilor internaționali până cel mai devreme la 11 septembrie 2020, din cauza unor noi valuri de creștere a cazurilor de COVID-19, potrivit unor declarații…

ROCA Investments țintește un loc în top 3 jucători europeni din producţia de fibră de sticlă
IndustriePlatforma de investiţii ROCA Investments, parte din Impetum Group, a anunţat luni că intră în acţionariatul Bico Industries, cel mai mare producător de armături din fibră de sticlă din ţară, alături de care vrea să ajungă unul…

Fonduri UE de 12 milioane lei, pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean Galați
Fonduri UE, SănătatePreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunțat, luni, că ambulatoriul Spitalului Judeţean din Galaţi va fi extins, modernizat, reabilitat şi dotat cu aparatură modernă, printr-un proiect cu fonduri europene de aproximativ…

Chestionar online pentru evaluarea riscului îmbolnăvirii cu COVID – 19, realizat la Timișoara
SănătateEchipa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” din Timişoara împreună cu Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis, sub coordonarea doctorului Virgil Musta, au realizat, în premieră, un chestionar…

#InvestimÎnRomânia: Grupul Leier, investiții de peste 25 de milioane de euro în România
ConstrucțiiCompaniile din România ale Grupului Leier, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din centrul și estul Europei, derulează în prezent investiții de peste 25 mil. Euro, cumulat, anunță compania.Sub hashtag-ul…

Panourile solare ce și-au epuizat durata de viață, o provocare din punct de vedere ecologic
Energie, MediuPanourile solare reprezintă o sursă din ce în ce mai importantă de energie regenerabilă, sursă ce va juca un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, acestea sunt tehnologii complexe care devin bucăți mari și…

Decizia privind redeschiderea restaurantelor, așteptată în această săptămână – L. Orban
ServiciiPremierul Ludovic Orban a declarat astăzi că a cerut Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea pandemiei să analizeze posibilitatea redeschiderii activităților în spațiile închise, precum restaurantele.Premierul…

Date Eurostat: avem cea mai ieftină pâine din toată Europa!
ComerțPreţurile la pâine în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind aproape la jumătate faţă de media din UE, arată datele pe 2019 publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).Preţul pâinii şi al cerealelor…

Ce impact a avut sectorul construcțiilor în atenuarea prăbușirii PIB-ului în România
ConstrucțiiE greu de anticipat cât de adânc s-ar fi prăbuşit PIB-ul în cazul în care sectorul construcţiilor ar fi frânat aşa cum a făcut-o în precedenta criză financiară. În ceea ce priveşte România, deşi contribuţia sa în PIB nu sare…

Rafila crede că trebuie să existe o prioritizare în administrarea vaccinului anti-COVID-19
SănătateAlexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, consideră că nu toate persoanele vor răspunde la fel la vaccin, bătrânii având o imunitate mai scăzută. În aceste condiții, trebuie stabilită o ordine a categoriilor…

Fitch a revizuit perspectiva de rating a Turciei de la “stabilă” la “negativă”
Economie, EuropaAgenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit perspectiva de rating a Turciei, de la "stabilă" la "negativă", apreciind că diminuarea rezervelor valutare şi credibilitatea redusă a politicii monetare au agravat riscurile de…

Cum și-au schimbat românii obiceiurile alimentare în pandemie
Agricultură, ServiciiPandemia a venit la pachet nu doar cu restricții, ci și cu schimbarea obiceiurilor alimentare. Timpul petrecut acasă i-a determinat pe mulți să se gândească de două ori la ce pun în farfurie, potrivit unui material al Știrilor TVR.Studii…
